Mă mir ce a zis Þug Lea-n drum

Mă mir ce a zis Þug Lea-n drum Apăru pe litoral specia carnivoră Þug… Leandrum imbecilus ! Cu spirit treaz de pleci spre-un grind de mare nu-ți dă oare plagă-n burtă Þug Lea-n drum lovindu-te neașteptat dinții săi de cactus precum păianjenul-femelă de văduvă-neagră ce-atacă inopinant și te mestecă vorace? Știu că aproape de hula mării Þug le-a otrăvit sufletul la toți : mai rârâie, fonfănit, stors, în auz c-un pizzicato de rostiri banale, de ultim zis critic al Tomisului… literar. Demult lipsește Þigla cetății lu’ Mircea, iar Enisala – mansarda-i stă restaurată ca o lucrare de doctor prost finalizată ce te provoacă fără copci să-i strigi: – Mârâind la câini de mare, tu, cățelul pământului, mă mir ce-ai mai tot ciopârțit de-ai dat nouă ani plasă comisiei ca doctoraș de țară ! Scăpând, Þug, ai făcut cu tifla cerberilor universitari legați la bot să nu-ți amiroasă bursa de hinghier literar… Săreai furtunos precum calul de mare în spumă digul minciunii – însă bărbat fost-ai până când îți născu băiat acasă femeia ! Te-ai legat și de-o bătaie încă de când credeai în ceva, nu în Ciolan (Þelan) scobind măduva. Dar las’ că te vei zdrobi… măi, lăutare sâsâit, rârâit îți va deraia, asmuțind spre mine, căruța cu fiare-ale gurii : Cu porțelanul spart al cariilor de lapte așa de patern sau colegial ne scuipi, că-ți sare smalțul de poet critic, până ți se blochează clanța, cleștii fălcii, la ușa catedrei universității lu’ Ovidiu, pe care-ai pierdut-o oricum, demult, căzut la concurs, de-un an fiind dat afară și ca veteran suplinitor de la Liceul… tău, zis al lu’… Mircea. O, crezi că ”tare”-n gheară m-ai luat !... Cu-cu-ri-gu – tu făcuși, dar ține minte : îs cocoș de munte, nu de curtea ta-mpuțită. De-atâta bine făcut, te-ai aplecat, ca ucenicul care pe vrăjitorul cu bagheta lui l-a implorat să-l strămute-n școala măturării de latrine. Cea,Þ!