Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Miliția polisului tomitan

poezia primară

2 min lectură·
Mediu
Miliția polisului
de la mare pân\' la Istru
era-n mare apărare
din exilul lui Ovidiu
Din civil mă fac
bărbat milităros
la treizeci și trei de ani
Alții alegeau transformarea
din cadeți în civili
abandonând școli militare
pe la douăzeci de ani
(drept exemple știu unele extreme :
pe Bacovia și pe Eugen Barbu
obligați de tații lor să depună
cazonul jurământ prea juvenil)
Eu mă fac târziu
din posibil agent patogen
adică lăsându-mi boema
de poet prozator și ce mai vreți
un simplu agent de ordine
pentru paza cetății Tomis
Este nevoie să mă lupt
cu năravul atacatorilor barbari
ca Ovidiu-acum douăzeci de veacuri
numai că dușmanii intră unde vor
nu țin seama de-ntăriri portuare
de taxele protecției
sau bariera Cetății de la capătul Europei
ci se strecoară pe furișate căi
prin apeducte cu intrări oculte
până la strateg sau cum îi zic ei azi
primar
până la areopagul
consiliu județean
până la City Moll cât un palat
Se umple marea
cu dejecțiile
politicii corupte
cât un munte
aici pe coasta sud-estică
de Azur răsărit în huzur
Nu mă fac plăieș tomitan
al polisului Mării Negre
vechi de pe vremea iudee
a robiei babiloniene
ci polițist părtaș
al pieirii de oraș
când îmi azvârl mândru toga
de apărător scriitor
pe umărul cu tolba
scot arcul bag săgeți
și-i execut pe dobitoci
pentru că nu ne lasă
civilizat să mai trăim
ci latră oriental pe la turcite Porți
doamna măsii lor de escroci
c-ajutați de Radu Ștefan (cel) M.
Þepeș Vlad e vândut în țara sa
loser-ului de Matiaș Crai
001.475
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
260
Citire
2 min
Versuri
59
Actualizat

Cum sa citezi

Dragoș Vișan. “Miliția polisului tomitan.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dragos-visan/poezie/1831895/militia-polisului-tomitan