Mediu
Iubire, ești pe-undeva
azi, nu ieri, nu altcândva… Timp poznaș…
Ne-ai zis : Voi, setoșilor,
beți-vă din plin, apoi fiți iarăși goi !
Vânt nins, itinerant…
an de an timpurile
ne tot conduc în cer omătul,
arzându-ni-l cât mai solar doi câte doi.
Aripile îți vei pleca,
iubire, ivită-n Miri afară de-acest timp !
Nu-ți simți învelișul în esențe-ncorporat,
precum vălul nupțial ?...
Înger, Mire-n celălalt!
nici nu-ți închipui
cât timp vrea dorul meu a te striga:
”Fii al vremii mele împărat.”
Încearc-o, s-o-ntorci;
ca simț, iubirea-i devotată
zeului Adevăr
nevăzut.
Ca să dai, ceri leac –
iubind, îți ești propriu vraci…
când ierți, mai mult iubești,
nu cu-mprumut.
O vei gusta de vrei,
mă vei iubi pipăind
la timp într-o bună zi
…inima Timpului,
Cap nu-ți mai pleca...
timpul nostru, încolăcit
își va curma, amețind,
de-atât iubit, vuietul lung !
Să uiți dorul, poți ?!
rana ce o provoc m-a și lovit prin piept –
inima tâmpindu-se –
mereu dorul va îngenunchea în fața ta.
Încearcă înălțimea !
S-o trăiești…
cu rochia de mireasă o vei atinge,
fiind a pământului meu nea.
Plin de Om nu-s :
iubind, o să-nvăț.
Timpul, dacă vrea, plutind
o să mă ia de tot de la-nceput.
Mă las pe seama ta…
Timp nou, al iubirii,
luați de marele tău șuvoi
totul nu-i pierdut...
002.099
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dragoș Vișan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 220
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 48
- Actualizat