Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

iubirea sticlind colții

gânduri douămiiste

2 min lectură·
Mediu
iubirea sticlind colții
că fost-a femeia (ori bărbatul)
înger de pază
nu mai cred nici copiii
iubirea sticlește din nopțile ochilor
un tâlc utilitarist
foame de bani
iar de nu
jindul trist
nerostirea unui chin
de parcă nimic nu-i la post
cum știai
cu vorbirea de bine
astăzi se cheamă puii
(inexistente-s reproșurile sincere)
se-aud prevestirile răului
în niște glume groase
insinuări plutesc apoi pică
ies din pământ neferite acuze
strângerile orbești pot fi de mână
sau de mult praf azvârlit în ochi
întins și usturând
prea epatant ca un fard
cotidian
strângerile la piept – trageri în piept
păi la cine să se năpustească
și să împungă tot mai mult
degetele arătătoare
decât în fostele mari iubiri
dă-i cu gheara
înțeapă mâna prietenă
ascunde în formatul de căuș
al ghiarei urii cartușul
înfige-ți bine unghiile netăiate
în pereții inimii încă necolțuroase
ca a ta să devină apoi
ia alicele cu praful de scărpinat
și presară
peste întreg corpul ei
dublu înjumătățit / cardiac
piper ca să explodeze-n
în jerbe de furii la primul foc
atunci când zdravenii dușmani
te fixează drept țintă bună-n șuturi
ar merita să-i pui la loc de cinste
nu dându-i țepei celei mai înalte
ci formând soclul conștiinței tale
de pasăre-spin
001.681
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
206
Citire
2 min
Versuri
48
Actualizat

Cum sa citezi

Dragoș Vișan. “iubirea sticlind colții.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dragos-visan/poezie/1824290/iubirea-sticlind-coltii