Poezie
Antiego
2 min lectură·
Mediu
Antiego poetic de criză
se dedică Poliției de pe eurosticlă
(din orice rețea)
.
În gând, în cap, în piept,
în rărunchi,
în picioare,
fix în locul ce doare urât
o să-mi citesc textele arestate,
îmi voi aminti ca pe documente de neuitat
pozele șterse cu texte, cu tot,
cu pixelii bestial torturați,
imitând viața mea în grad maxim,
fără niciun gând mercantil,
fără intenția de-a da ceva la vreo editură,
c-un antiego poetic neprecupețit
Eu, de-acum înainte,
Poliție a Internetului,
nu voi mai citi niciun text
cu voce tare, în aer liber,
ci doar îl voi scrie muțește
de dorit pe nisip, ceruri sau ape,
sau ajutat doar de sinapsele creierului
într-o celulă, într-o curte de închisoare,
tabără de mobilizați prin Cincu, franceză
Nu ți-ai infiltrat, drept jurați de frunte,
oamenii tăi, Poliție Internautică,
într-un cenaclu-concurs
nici critici, istorici, teoreticieni literari,
valori și nonvalori artistice —
tu n-ai cum judeca
pe versificatori ca mine,
estetic vorbind,
chiar deloc,
ai mâinile legate
Sub masca poeticului, în 2022-2023
mă știi, Poliție virtuală a statului
militarist român, informatoareo la SRI,
pot spune nimicuri periculoase cu artă,
am dreptul să fac orice criză de nervi,
tot printre "Lampisterii" de Tristan Tzara,
tot printre "Poeme-invectivă" ca la Geo Bogza
să mi le consideri,
cel mult să-mi faci fișe într-un dosar,
nu să mă sancționeze rețeaua ta prin ceva
Eu devin Antiego,
un lup sur căutat
de voi, hăitașii, lunetiști
de pe internet, cu mii de capcane
și aparate de reperat
aparițiile fantomatice pe cameră,
eu sunt un Protestatar exemplar,
vă cred cei mai perverși polițiști,
luați textele și după câte un nume
abia interzis de voi ca o substanță
ieri bună, astăzi dopantă
ne judecați, ne închideți conturile
după bunul plac, cum se laudă
ca un mare inchizitor de pe vremuri
Raed Arafat
02837
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dragoș Vișan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 299
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 60
- Actualizat
Cum sa citezi
Dragoș Vișan. “Antiego.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dragos-visan/poezie/14172449/antiegoComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
E un poem de anul trecut, din noiembrie. Am adăugat doar ultima strofă acum o oră. Zăcea pe Facebook.
0

adică, nu ai acces la ceea ce ai postat undeva?
mai exact, te referi la textele postate pe agonia sub numele de Irinel?
sau mă înșel?
cine, ce ți-a confiscat? cum ești împiedicat să intri în posesia lor?
***
despre ce a scris, literar, orice ins, sub orice pseudonim, nu cred că ar fi îndreptățit cineva să confiște asta!
eu, în legătură cu Irinel, am reproșat discursul, interacțiunea, faptul că acolo, în comentarii, persoana se prefăcea, își ajusta acel discurs pentru a nu fi recunoscut.
altfel, creația artistica rămâne, indiferent de apucăturile oricărui autor.
***
fii mai explicit, te rog.