Poezie
Contopire cu noaptea zalmoxiană
Mai '23 întunecat peste tot în lume
2 min lectură·
Mediu
Rănile tale sunt prea puțin și rănile mele
dacă întinzi acuma Zalmoxe ca pe aripi
mâinile și picioarele vor cădea
cortinele imense de ploaie
cu întunericul nepătruns
peste tot
Sângerarea ta din cer o simt ca pe-o smoală
în ziua stingerii soarelui pentru un timp —
nepedepsire directă cu moarte
Și noaptea va înveli c-o pătură groasă
tot Globul pământesc ca pe un
cuib de jăratic
tocmai după ce am citit "Călin Nebunul"
Cu câte o treime
din pălăria turtă încă fierbinte
din focul zmeilor răpuși
eroul Călin
c-o pipă în mână pentru a reaprinde
speranța de a trăi
îi dezlega apoi treptat
pe Zori de Zi
Miez de Noapte
De cu Seară
și le mulțumea
Sângerarea ta Zalmoxe
este și
orbirea mea
nu mă determina
divinule protestatar
să răspund de ce văzul meu
și al celorlalți
slăbește mult
chiar din nervul optic
să căutăm cu toții
scăldătoarea Vitezda
la o poartă ca la un portal al
altei vederi, cu ochii lipiți solzi
Nici nu mă pune
jertfitule
de bunăvoie
să indic precis ziua
când vine cu adevărat bezna
peșterii lui Platon
răspândită pe toată Terra
fără s-avem ieșire din ea
Muzica ta din armonii numerice
cântecul trupului tău ucis
fie în cuvintele mele strigătul
nebunului lui Nietzsche
bolborosit acum în ultim amurg
Nu se acordează mai bine ființa
prin tine coastele devin țambal
te întinzi lung înspre noi fiii tăi
cu orbirea întregii lumi păcătoase
ca istoria să nu mai fie crudă pe urmă
001
0