M-am visat negru și-am dat mâna cu Ceaușescu, pentru afine

Am visat, ori chiar am rană pe dinafară, din care îmi curge ploaia torente. Curge aurora îmbibat și prelins, picură din vată-n vis, din urechi pe cămașă, tricou, dintr-o julitură mare a țestei... Am capul ciur, trupul mi-e mocirlit.

Am visat, ori e la mijloc de mai toamnă, cu miros de cadavru, cu miros de nespălare prin țară… Radu Stanca, Mobutu Sese Seko, Bokassa, Idi Amin se plimbă întinși între palmierii litoralului, pe catafalc, spunând că-i trage de piercing parada Măritei Negre, să-i facă părtași cu toți nebunii metropolitani.

Am visat ori nu, spun ! Tot ce-i real, se știe-se crede-se mănâncă în artă, până la os. I se mai soarbe măduva, creierul pané. Traiul nu-i al nostru, ci-i scris cu mâna de sus, dar îndesat înapoi cu piciorul. Josnic. Români cu tălpile-n iad.

Am visat, delirez… Mi-au dat Nicolae și Elena prăjitură cu afine. Și alte bucate aveau expuse, ca să-i mai pomenim. Știa Nicolae să tacă, era o gazdă neîntrecută. I-am zis, “Tovarășe, toată considerația mea, ești un Domn!”

Cât de mult te-am înjurat, Nicolae, acuma regret... Și Eleno, stăteai frumos, la locul tău, nu ca tiza de-acum. Inventaserăți și-un receptor de telefon fix, cu receptor-mâner de duș, prin care, dacă-i apăsam cele douăzeci și două de taste-avocat, ca la gâtul unei chitare electrice, auzeam Marea Nordului, mă calmam, și nu-i mai vedeam pe spălătorii de latrine, de azi.

M-am visat negru. Eram tăciune. Prăfuit, miroseam. Parcă eram mucegăit. Nimeni nu era să-mi dea un ban. Dar nu urlam ca nebunul cu barbă pe bulevardul Ferdinand, prin miez de noapte. Tăceam. Muream în “Europolis”.