Fața unei ceramici stelare

Între iubiții depărtați

soarele înnegrește

colțurile defunctului jurnal

iar ochii neclintirii reci

au străluciri în subteran

Metalici sar genunchii

ori se-ncordează gâtul

doar la chitara tastaturii

din clipa când mă tot retrag

știind că nu mă ierți

Între noi lumina scade

lungind amar o umbră

pe care nimeni n-a chemat-o

prin timp să-ncremenească

de parc-ar fi ceramica perfectă

Mai am puțin și-ți inventez

femeie-ascunsă după iarnă

pielea-n ghiocei de calcar -

zadarnic mai gândind la steaua

intrată-n atmosfera mea

Comentarii (1)