Aș vrea să tac, dar tot scriu și mă rescriu

M-a câștigat Fresh berea alc. 0.0 % vol. Mango & fructul pasiunii ca o verișoară Anca salvată la Mamaia din valuri — pe la un fost prag adânc de doi metri, dracul să-l ia, și l-a luat, astupat de-olandezi, știți pragul periculos din mare în care la sigur începeați toți să vă scufundați în mileniul trecut până prin 2013 și cu berile-n mână, și fără beri, țigări de nu începeați să înotați Mi-a întors noaptea trecută, spre zori serviciul, nu ea, Anca, medicul genetician astăzi de 45 de ani, ci o altă "ea", din trecut, imediat după 1990, când eu eram major, Anca verișoara salvată în adolescență — nu mi-a adresat atunci mulțumire, acum a făcut ceva-n mintea mea, forțat, nici nu vreau să explic cum a procedat, că-i intim, în visul dinspre zori, de oră 5, nu-i nicio filosofie să nu recunoști Totuși recunosc, sunt onest, ca la un cerc al visătorilor pătimași anonimi în strădania neîncingerii trupului, Anca mi-a răspuns în vis, în sfârșit, după treizeci de ani pentru serviciul riscant că am cărat-o scufundat pe sub valuri în cârcă Atât de buna și blonda mea verișoară subțire și acum de vreo 50 de chile mi-a răspuns uimitor oniric, într-un chip deloc inocent, tare aiurea, c-un sărut intempestiv, eu... la fel, provocat de ea, știți deja, doar aveam 18-20 de ani în vis, ca-n clipa salvării Ancăi Lucid vă spun acum, această "ea" e o proiecție din inconștient iluzorică, inconștientul ei salvat de la înec a vrut să-l mintă abia azi pe-al meu, cică să-i mulțumească și el cumva, printr-un sărut adolescentin, incestuos, pasional, dracul să-l ia Uneori visele-s prostii și filosofare, mult steril aruncat la căutarea pepitelor, vânare de vânt Vă spun sincer că-n "Solenoid", romanul lui Cărtărescu — îmi place mult întâlnirea și discuția lungă ale protagonistului-povestaș, un fel de alt Mircea, prof de gimnaziu în secretariatul gol cu profa de chimie Caty, de patruzeci de ani ziua îmbrăcată după ultima modă din Neckerman, după asfințit "pichetistă", c-un carton protestatar împotriva PCR atârnat monstruos de urât de gâtul ce purtase colan de aur Cred și eu, presimt că "pichetiștii" din cimitirele, de la Crematoriul "Cenușa", de la sediile Miliției și Securității au fost adevarați protestatari anti sistem, niște intelectuali și muncitori rebeli, în haine negre, sătui de tot, sătui de acel anost trai Nu mai puteau îndura starea de marasm existențial, "greața" dată de-un rău social ce strivește individul mai boem, toți pichetiștii erau boemi reprimați, exact ca oamenii ce se simt morți la un moment dat, concentrați de Moarte să mai depună încă eforturi că-s vii Această lună septembrie cu jind după o picătură din nori brusc s-a înăsprit în vijelii uscate ca un "pichetist" din "Solenoid" cuprins noaptea-n cimitir de fiorii stingerii unei lumi tâmpite căreia îi putea urma una și mai... sabatică Ca ofrande ale acestui răpciune de aur nu zboară-n capetele trecătorilor doar frunze galbene, particule de praf de șantieriști inutili spulberate, ce fi și ei odată din lut, piatră sfărâmată, ci și pungi nostime Am văzut una neagră, poate o fantomă de zi, fi-miu a strigat amuzat "Tati, uite punga în stradă, vezi, chiar dansează!", e ridicol să nu filosofezi toamna, copil, eu chiar nu vreau să amestec întrebările cu proiecțiile sentimentelor spre poeme, eu doar descifrez, după cum pot realul existențial din tot ce-i fictiv Eu scriu nepoeme, doar să mă depărteze de toți poeții care au exagerat în scris și m-au dezamăgit, eu caut reconstruirea vieții pierdute neprogresiv din cuvinte, aș vrea să tac, aș vrea să descopăr din versuri plebeu rostite ce fluviu uitat mai străbate ființa mea, ce aluviuni din Germania, Austria, Cehia, Slovacia și bineînțeles iubita Ungarie lasă el, necunoscutul puhoi în mine ca într-o mare căutată febril