Jurnal
Sclavie literară
Dispărutei poete, ce nu ar fi putut evada
2 min lectură·
Mediu
Habar nu am unde
în ce fund
de comună din Subcarpați
uitată din lume
ca dintr-un fost ziar
"Infractorul" ori "Infractoarea"
vândut la o tarabă
în murdara din anii '90
Gară de Nord
dintr-o zonă crepusculară
argeșeană —
captivă într-un spațiu nemioritic
sclavă literară
cu fața ridată prea tare la 45 de ani,
cu bătături în palme
cu tăieturi adânci prin tălpi
pe-un teren neîngrădit
plin de ghimpi
te-a târât jivină-ta
bărbatul-lup
ca pe-o halcă furată de carne
să fii bună slugă în curte
ca o femeie argat
neanimată decât
rareori de el
Ești o pradă
invizibilă atora
pusă bine lângă el la culcare
de-o parte neputincioasă a sa
fără un testicul
ca într-o afumătoare
improvizată
mirosind tot a acru
a casă veche
și a damf din pivniță
speli la mână
ce-ți mai dă el
Te-a lăsat
scurgând
sângele din tine
să te tot usuci
nu mai ieși să alergi
pe stânci ca iada
nu mai vezi stațiuni
S-ar putea
ca odată să evadezi
nu știu codrul cât e de-aproape
poate printre rufele-apretate
ți-o veni și ție un prinț
te va durea pieptul munci
Ori o să pleci într-o zi
chiar pe poartă
lăsând omul-lup singur — mască
te descurci singură Scufițo
te duci pe creste departe-n
cabane să faci imposibilul
Faci vrăji la un mare ceaun
te rogi Hadesului
ca el
sălbaticul licantrop
să nu te mai ajungă
deloc
031.055
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dragoș Vișan
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 230
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Dragoș Vișan. “Sclavie literară.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dragos-visan/jurnal/14173689/sclavie-literaraComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Ofertantă incizie prin condiția femeii, cu empatie și sensibilitate pusă în scenă, în tușe cinematografice!