Ahabul lup de mare vs. Ahabul șacal de uscat

Mă întreb printr-o alegorie de tablou în stil neobaroc de ce lumea trufașă-i din secolul XX în XXI în miniatură-o corabie, un butoi bine cetluit dintr-un singur lemn cărat de austrieci, nemți, încă trainic, cu mulți cari umpluți cu ace de cătină din Carpați, o navă, templu profanat De ce mai aventuroasă, s-a făcut un poloboc reformat de-atac însângerat din '22-'23, cu tot riscul echipajului multinațional, bașca al populației civile mai ales din Uceaina sub steagul corsar ce-i flutură-n cel mai înalt catarg Ahtiată de logodnicul monstru promis din adânc s-o sfărâme de negrii brizanți, ea e mireasa dezastrului, ce i-l va oferi pe pat de putrezire încă neprinsul de ea Moby-dick, Orientul, foarte poftit de fiecare grobian matelot cuceritor occidental, sub căpitanul Ahab Mă întreb de ce țarul Kremlinului a pierdut în Crimeea în veacul XIX un război, apoi fiecare urmaș al său ca teleghidat și-a urmărit monștrii ca țintă mai mult pe uscat și-n văzduh decât în larg, unde-i slab de la revolta antițaristă de pe vaporul Potemkin în 1905 din rada portului Costanța Stalin a fost și el de fapt un Ahab, de mare succes folosit și de amatorii bogați ai SUA și UK, Roosevelt și Churchill, doi Ahabi tare tâmpiți Dar Hitler era pe lângă un Ahab și Moby-dick, vânător vânat, Acteon vrăjit să moară cumplit Tu, Vladimire Putin, ești un Ahab de nimic, un Voldemort, un Dagda-Mor, băga-te-aș în pustiul de unde ai venit în Berlinul de Est să mai înveți de la germani strategii Dar și tu, Joe Biden, tu, NATO, sunteți doi ramoliți, alți tâmpiți autori ai înarmării Pământului tot mai devastat până-n dinți, până-n colții lungiți piliți — nu doar oștenii Ahabului Putin se vor tot îmbăta cu votcă și alți reenergizanți, nocivi steroizi, ci desigur și oamenii ce luptă în stepă de cealaltă parte a baricadei ca mercenari ai Legiunii Internaționale Nimeni nu mai vrea pacea, toți puternicii lumii trimit departe de palate Ahabii, războiul a ajuns din 2014, 2022, 2023 în Carpații Păduroși, în Cernăuți, la mormântul lui Aron Pumnul și Mihai Eminescu se supără pentru posibila-i profanare printr-o explozie de la muscali Prin teritoriile unde-s încă români războiul stepei ne-ajunge nu doar indirect și pe noi Dacă ar fi să-l credem pe gazetarul poet Mihai Eminescu, românii sunt până la Nistru, Salonic, Pind, avem o casă a noastră din lemnul străbun de apărat în tot locul unde mai sunt valahi, dar n-o putem face deja ocupați Nu știm dacă în stepa din Răsărit nu se bat ca pe-o mare, ca pe-un ocean însângerat Ahabul lup feroce al lumii corsare din blocul nordatlantic cu Ahabul șacal de uscat al întregului Orient, mult mai mârșav și în grup mai primejdios pe-un termen prelungit la nesfârșit de război