Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Vara justițiară

2 min lectură·
Mediu
Vara justițiară, vara pedepsei exemplare pentru românii sportivi n-a început — azi, mâine, poimâine, răspoimâine cel târziu, de-un Sfânt Ilie cade un mit, ne va lua dracul nimicitorul solar din zgura Parisului din iarba londoneză un nume de eroină, o ambasadoare, pe regina noastră number 1 la Wuhan Prima oară, ca un glonț de minim un an sau ca o rafală de doi, patru, mai nou chiar opt ani de stat pe tușă (ani de tortură psihică, vor fi de fapt înjumătățiți, însă rana pronynțării și-n presă persistă) dezonorarea se-apropie de steaua noastră, simt cum o doare gândul căderii nu doar în clasamentul mondial — au întrecut-o trei-patru colege-rivale, compatriote, de-același sânge, mai nord-dunărene cu puțin decât ea, aromânca neaoșă, o vor întrece toate jucătoarele lumii, o vor lăsa looser Compatrioți, și-a spus ultimul cuvânt apărarea sa, dar contează fenomenal sinceritatea declarației și probele bune, atuurile sale, de infirmare-a "dopării" Mai contează mult ruga, sprijinul "martorilor" din cerurile către care dădea Simo semn smerit de victorie românească în fiecare final de partidă — perfectă operă jucată de ea Va mai conta susținerea noastră viitoare, protestul pentru "eliberarea" celei puse la zid Brack Simona, fă recurs la Lausanne, să nu te lași umilită de zbirii Londrei, joacă și atuul protestului contra WTA, ei nu pot fi pentru unii mumă, iar pentru alții "ciuma", au mai greșit-o din Federația de Tenis și cu Novak Djokovici, în Australia, acum un an și jumătate, îs arși, prăjiți și ei la circiumvoluțiuni, pe unii jucători din Occident îi tot iartă cu rețete speciale, să se dopeze ca porcii, pe alții nu-i mai iartă nici marele preot al Bisericii Anglicane, Părintele Charles, trăitor mult timp în țara Simonei
03898
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
282
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Dragoș Vișan. “Vara justițiară.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dragos-visan/jurnal/14172230/vara-justitiara

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@stanica-ilie-viorelSV
Stanica Ilie Viorel
ce altceva să mai zic?
0
@dragos-visanDV
Dragoș Vișan
Je suis Simona!
0
@dragos-visanDV
Dragoș Vișan
J'accuse!
0