Jurnal
H de la har
alfabetul din inimă (8)
2 min lectură·
Mediu
plecat neajuns de la cei bogați la cei mai săraci e-un preaplecat har
în Duhul Sânt Domni sunt Trei nu-s mai mari egali numai Ei și în Duh unul
“suflă unde vrea” suflă har Duhul de vorbă cu toți ne inspiră calm
H de la harul lui Hristos Sântul de la acel Du_H du-ți harul frate
Tatăl Dumnezeu Îl naște pe Fiu har ce umbrește trupul fiicei Marii cea plină de har treimic
Eva se curăță Bunavestirea o face sântă
Eva cea nouă naște pe Noul Adam dintr-un har mult timp așteptat
ne plecăm dar în fața Maicii Fecioare Pruncul Se zămislește în fiecare om dacă Îl mai vrem
H e numărul 8 infinitul ce curge spre noi H e chiar scara lui Iacov lupta cu Îngerul bun
treptele scării vin de la Duhul Sânt din lumină și har peste har
har nouă că știm voi fiți hărăziți harisma e-n Trei
astfel mai sună un mare îndemn Biserica e-n har aproape de toți cămașa-i Una când se reface din ruptele părți
har preoțimii har mirenilor har îndoit și înmiit lumii să creadă mereu în Hristos Domn și-ntr-oTreime Tatăl ne crede ne-nvață Iisus prin Duhul Sânt
fericit omul ce n-a stat nicicând în calea largă rezervată doar păcătoșilor
har de sus leagă un cer c-un pământ
har din rănile Lui vindecă boli ia cruci grele ușoare le dă înapoi la robi
har născător de-alte fecioare har purtător de inimi viteze har pentru copii la discreție revărsat din mir
H de har Þie Dumnezeule H de la Hristos Fiul Tatălui hărnicia Lor nu-i nici mai prejos sunt tustrei Domnii unic Dumnezeu
H de la har din cerescul dar Hristos se naște Hristos a-nviat
002849
0
