Un președinte trecător prin hazna

Mă întreb dacă platitudinile planetei (vocației, existenței) noastre literare nu vin de la un președinte trecător, care îi face pe unii membrii ai Consiliului USR să-și dea demisia. Despotismul politic se oglindește direct în practicile retrocomuniste ale unui critic de cronici și cronichete, nepriceput în analiza poeziei, ce se pretinde a fi cel mai mare istoric literar. Așa văd eu de mai mulți ani șefia acestei planete literare: mai întâi s-a dat rotundă. Deodată constatăm cu toții că-i de fapt plată, apă plată (aqua clara, chioară), că miopia vine în România din centrul de putere și presiune stânjenitor de represiv asupra artiștilor condeiului. Ne întrebăm dacă un om care a făcut compromisuri prin anii 1960-1970 scriind o carte împreună cu Dumitru Micu, în 1965, de realism socialist teoretizat și aplicat la opere literare, care a săpat gropi din mefiența și viclenia care-l caracterizează multor personalități după 1990, renunțând pentru o vreme la artă pentru politică (Alianța Civică) mai poate rezista în fruntea unor hărăziți cu darul Frumosului. Nu cumva îl vor pierde înseși platitudinile sale pe care le crede rezistente postamente pentru nemurirea sa? Un om transformat în statui nu va mai fi ipostaziat după cădere decât în materia haznalelor.