“Pământ pustiu” via Mangalia-Constanța la Irina Egli

Romanul “Pământ pustiu” (Humanitas, 2007) este crescut, precum o gogoașă de fluture de mătase, din complexul Electrei. Pentru cei nefamiliarizați cu tratatul de psihanaliză al lui Constantin Enăchescu, acest complex este varianta feminină a complexului oedipian. Însă-i ales greșit. Autoarea-l exagerează. Marea Neagră, de pe țărmul ei medeean, unde se petrece aproape toată acțiunea, este denumită de-un personaj “moartă”. Așadar, retragerea apelor spre abisul mării seamănă la Mangalia – după un tablou literar foarte sugestiv din roman – cu tărâmul unde trăise Lot, Sodoma și Gomora. Descrierea din mașină a litoralului, între Constanța și Mangalia, ne încântă prin topografierea exactă a stațiunilor, lacurilor, străzilor, ori îndeosebi a istoriei citadine, a clădirilor care au impresionat-o și au marcat-o pe Irina Egli. Nu vrem să fim mefienți asupra viitorului său promițător, de prozator. Sub aspect formal, acest roman rezistă, este captivant. Autoarea este înzestrată cu veritabil talent, surprinzând plăcut capacitatea sa de-a plasticiza literar un ținut în care s-a născut și a trăit, până să plece și să se lanseze artistic în Canada. Subiectul epic din “Pământ pustiu” îi joacă însă o festă năstrușnică Irinei Egli, fiind din start vorba de-un pretext psihanalitic deosebit de frustrant. Pudibonzii pot închide cartea după primele pagini. În centrul romanului găsim doi eroi, victimă și călău, amanții-rude de sânge. Acesta-i un cuplu extravagant. Complotul protagoniștilor repetă în modernitate dilema incestului matricial al lui Sofocle : Anda și Alexandru sunt de fapt Oedip și Iocasta. Ne-am fi așteptat ca Anda să fie o Antigonă. Destinul (moira) o va îndeamna, paradoxal, să repete experiența lui Oedip. Fără motiv, fără vreo determinare exterioară, ci din răutate, slăbiciune nestăpânită, invidie. Cei doi eroi, Anda (Oedip în fustă foarte scurtă) și Alexandru (iocastian sedus) sfidează morala socială, însă nu ca tinerii din Verona. Nici măcar după discreția și ezitarea sobră ale lui Emil Codreanu față de iubita sa în celebrul roman “Adela” al lui Garabet Ibrăileanu. Stomatologul Alexandru vrea să apară drept un gentleman, însă se lasă dus de “suflul” implacabil al instinctului, până va ajunge spre final “jumătate de om”, o Pocitanie de bărbat, ce-și torturează mintea așteptând-o șase luni pe Anda (Aleodor) că să cadă otrăvit la ultimul spasm al posedării propriului său făt-leit el. Irina Egli deduce că din “Nașterea tragediei” lui Nietzsche, din conceptul dionisiac (Dyonisos este un geniu al litoralului ei) poate să creeze ad-hoc o naștere a crimei, prin duplicatul figurii hybrisului absolut: Anda-Alexandru. Fiica preia păcatul de neiertat, moral, al tatălui ei. O ștafetă prea grea pentru umerii unei tinere ce abia a trecut de vârsta majoratului la finalul cărții! S-o luăm de la început, reconstituind faptele ce duc la uciderea tatălui de către fiica incestuoasă. Prea puțin castul său tată, Alexandru, se lasă păcălit, ispitit de-acest șăgalnic Oedip ori Cătălin feminin (Anda). Alexandru este o Iocastă hedonistă la Irina Egli. Fiica lui Alexandru, va dovedi că poate să fie mai crudă decât Sfinxul în postura filială de Oedip feminin. Ne întrebăm ce sens catartic, estetic are subiectul romanului, când se complotează oricum la infinit, până la deznodământul iubirii lor interzise – otrăvirea socratică (sic!) a medicului Alexandru de către propria lui fiică. Adevărul crud al cărții Irinei Egli este pur comercial: se complotează simplist, mediocru pe seama răbdării și suportabilității actului de receptare. Act al lecturii și descifrării de-un nivel mediu, nu prea avansat. Autoarea irită și lezează așteptările publicului cititor, de-a i se oferi o poveste credibilă despre iubire, în rama intertextuală a tragediei antice grecești. Ea-i studentă în primul an; iar el, stomatolog având cabinet particular în Mangalia. Anda îmbracă mai întâi hainele mamei sale, Vera, însă pe la șaisprezece ani n-are de ce să i se mai substituie, observând că-i atrăsese deja atenția tatălui său, un bărbat arătos, însă foarte libidinos. Pe la optsprezece ani vrea să-l seducă, pentru că-l surprinsese cu o amantă, Ioana, o actriță tragediană. El are patruzeci și patru, patruzeci și cinci de ani. Liberi și independenți, ca “albatroșii”, care nici măcar nu trec în pasaj pe litoralul Mangaliei, însă Irina Egli îi plasează baudelairian pentru a crea o atmosferă exotică, a “Sudului” după care țânjește o Sonie dostoievskiană. Iubire instantanee, în oglindă. Numai că amândoi, Alexandru și Anda, repetă în Peninsula, vechiul cartier al Constanței, incestul săvârșit de Lot asupra fiicelor sale. După cum își insultă mama, Anda nu vrea să aibă vreun “monstru” cu tatăl ei, Alexandru. Așa-i spune Verei, mamei sale, profesoara care în cele din urmă își va părăsi casa, fără să mai privească în urmă, fără să-și ia un lucru din averea ce-o avea cu Alexandru. Pentru că în societatea modernă incestul cu propriul tată nu mai e cea fost odată..., în paginile romanului “Pământ pustiu” triunghiul conjugal devine patrulater: Alexandru o înșală pe nevinovata Vera (adevăratul Lot ce se salvează într-un sfârșit) cu Ioana, dar mai ales cu fiica Verei și a lui, Anda. Bănuim din insinuarea “dubletului” din jurul acestui nou Andronic ori Don Juan eliadesc (recte medicul stomatolog Alexandru) că și frumoasa Ioana, o interpretă de teatru și operă, care fusese prima cucerire a sa, extraconjugală, ar fi un fel de fiică mai mare a lui Lot. “Pământul pustiu” – Mangalia și Constanța – reprezintă, simbolic, Sodoma și Gomora. Din cele două cetăți filistine, Mangalia și actualul “Tomis” – cum numește în carte Irina Egli orașul marii pierzanii – vin, fug, se întorc ori împietresc, pe rând personajele secundare: Sonia (mătușa paralizată în scaun cu rotile, care-l crescuse pe Alexandru), Leonard, soțul Ioanei, apoi însăși Ioana – amanta lui Alexandru. Vine ca să se rateze aici și Ahoe, poet și stâlp de cafenea, ce-și pierduse în tinerețe viitoarea soție. El este un prieten de încredere al lui Alexandru și al Ioanei, un confident, un suflet mărinimos. Însă, făcând trafic de mercur, în cadrul unei grupări mafiote conduse de Baronul, în care intrase și Alexandru cu fiica sa Anda, este înspăimântat de “ochiul roșu” (ca-n “Făt-Frumos din Lacrimă”), de catastrofa deconspirării afacerii cu mercur și arme, de arestare și pușcărie. Temătorul Ahoe va fi închis de Alexandru, pentru “siguranță”, într-o mansardă dintr-o clădire aproape demolată. Cheia de-acolo, pe care Alexandru o ia de la mama unui fost coleg de liceu, ce emigrase în Occident, îl va ține încuiat pe dinafară pe naivul Ahoe, până când acesta vă cădea vrând să se suie ca-n fiecare noapte pe acoperiș. Un copil, Cornel, îl speriase strigând “Ahoe” – cum îi făcea el atenți pe câinii din zonă – iar poetului veșnic terorizat c-o să fie prins și închis i s-a agățat fularul lung de gât, a alunecat și s-a autoștrangulat de fereastră imobilului în ruină. Un alt personaj, Iuga, funcționar de la Primărie este executat, cu sânge rece, de către gruparea mafiotă a Baronului. Însăși Anda îi injectează un ser letal lui Iuga, cel care avea evidența viilor și morților la Casa Albă din Constanța, pentru că era arghirofil și putea să-i dea oricând pe mâna poliției. Într-o singură zi, Anda i se dăduse pe biroul propriei sale victime, scriitorul și scribul Iuga, apoi fusese forțată de tatăl ei, Alexandru, să-l omoare, iar ca masochismul naratorului să atingă extremele, “capotase” plângând, urându-l pe Alexandru ce o dusese cu mașina pe digurile Portului Tomis, ca s-o pedepsească... pentru că-l trădase la modul fizic cu Iuga. Norocul ei că le mărturisise repede tuturor celor amestecați până-n gât în afacerea cu mercurul bun pentru făcut arme că Iuga, cel atras de ea în traficul acesta ilegal, este suspectat că-i urmărea și îi trăda. Ioana Codreanu (pe numele adevărat Vera Stănescu) este căsătorită cu Leonard, un sculptor foarte gelos. Vrând să-și întineze viața, exact precum eroinele tragediilor grecești (Electra, Iocasta) ori shakespeariene (Ofelia) pe care le interpretează la Teatrul Liric și Dramatic din Constanța, Ioana cedează primului admirator din public, lui Alexandru. Leonard descoperă adulterul. De teamă să nu-i facă ei vreun rău, Ioana se plânge vecinilor că vrea s-o omoare. Este chemată salvarea. Leonard este dus la Poiana Mărului, într-un centru de terapie psihiatrică, fiind îngrijit de Tudor Vlaicu. Vera, soția stomatologului Alexandru află de relația lui cu tragediana Ioana, acceptă s-o cunoască, se convinge bine că nu se înșeală. Concomitent, Ioana o descoperă pe fiica lui Alexandru, Anda, aflată abia la vârsta majoratului. Naratorul ne face să credem că Anda o căutase pe Ioana. Anda intenționează, de la început, s-o îndepărteze pe Ioana de lângă tatăl ei, Alexandru, substituindu-se deplin rolului de amantă. Stupefiată, Ioana o primește în cabina sa de la teatru pe Anda. Abia la vederea hotărârii ochilor acesteia, la amenințările voalate ale Andei, se cutremură de-o rivalitate. Anda se decide să plece și ea la Poiana Mărului, să fie tratată de același psihiatru care nu putuse deloc să-l vindece pe soțul ei, Leonard. Anda voise să fie abuzată de propriul ei tată, Alexandru, deghizându-se o dată în hainele Ioanei și iubindu-se cu el într-o garsonieră secretă, de pe lângă Teatrul de păpuși Elpis, tot din Peninsula Constanței. Laitmotivul romantic, fantastic al dublului (“oglindei”, “umbrei” contopite) se filtrează prin vitralii suprarealiste; pornind și de la Marchizul de Sade, dublul demonismului se nutrește intertextual din proza lui Mihai Eminescu, precum și din atmosfera ezoterismului din celebrul roman impresionist “Golem”. La Irina Egli observăm o extirpare programată a esenței angelice, a finalității refacerii cuplului androginic. Pentru că dublul înseamnă, din primele capitole, blestem, hybris peste hybris. Priapism, hedonism, Strada Portului din Mangalia, clădirile vechi din apropierea portului militar, vecinătatea ruinelor vechiului Callatis sunt locurile “copilăriei dobrogene” ale autoarei. De altfel și localizarea “pământului pustiu”, a casei natale din Mangalia, unde n-are voie să se petreacă incenstul Andei cu Alexandru este, de asemenea, în centrul Mangaliei, în acea zonă a tragosului antic elin.