dragos moldovan

Textul reprezintă ultima parte a unei trilogii (ușor de identificat, chiar dacă nu sunt consecutive - \"Scrisorile\").
Țin să fac această precizare deoarece relativ deranjant pentru mine este faptul că cea de-a doua scrisoare are un număr de accesări aproape dublu față de prima, și oricât aș vrea eu să cred că a fost citită de mai multe ori de aceleași persoane care au accesat-o și pe prima (altfel se pierde mult - părerea mea), sunt sigur că acest fapt se datorează, pur și simplu, steluței ăleia buclucașe pe care cineva mi-a agățat-o de text. Nu pot să spun că nu m-a bucurat faptul, la momentul respectiv, dar observ că acest \"accesoriu\" constituie factorul decisiv în alegerea lecturării unui anumit text. Și asta, după părerea mea, nu e bine.
A, aș vrea să știu și eu cine mi-a clasificat un anumit comentariu drept \"off-topic\". Mă refer la cel postat lângă un text care mie mi-a plăcut, și care spunea atât: \"Frumos\".
Ca să lămurim problema, frumosul exprimat în comentariu nu eram eu, nu era autorul (care, dacă nu mă înșel, era de sex feminin), ci textul în sine. Dacă mie mi-a plăcut, dar am exprimat acest lucru într-un singur cuvânt, înseamnă că este off topic? Atunci aș vrea să știu și eu ce este ăla un comentariu pe topică. La ce se referă aceasta? Aveam impresia că la textul de care e atașat, dar se pare că m-am înșelat, sau, în cel mai bun caz, nu am reușit să îmi fac înțeleasă intenția. Probabil că e vina mea că, pe lângă faptul că mi-am exprimat părerea, nu am lăsat și unele \"îndrumări\" sau \"corecturi\" pe text, care pot fi clasificate \"on topic\". Faptul mă face să râd, și nu aș fi scris atâta despre el dacă nu eram chiar curios. Solicit lămuriri. Dacă e posibil, chiar din partea celui care mi-a clasificat comentariul drept \"off topic\".
A, pariez că ăsta va fi un nou comentariu \"off topic\"...
:))))

Multumesc de trecere, multumesc pentru comentariu si aprecieri. Din cate am vazut pana in prezent, n-a \"interferat\" nimeni cu textul meu, asa ca este ok, chiar daca se afla in atelier. Pana la urma ce inseamna atelierul acesta? Eram putin nedumerit de valenta pe care sa i-o acord pana sa citesc comentariul tau. :) Asa ca trebuie sa-ti multumesc din nou!

Pentru DDR, alias Eric, primul care a citit rândurile de mai sus chiar după ce au fost scrise, acum 6 (șase. ȘASE???) ani. Și mai ales pentru vremurile alea în care stăteam până târziu în noapte, cântând Metalica și Conexiuni și Guns\'n\'Roses și Phoenix și toate prostiile...

Andrei, mersi pentru trecere si mai ales pentru comentariu. Ma bucur ca reusesc sa readuc la viata momente din vremurile care par acum, la lumina amintirii, mult mai lipsite de griji si mai frumoase decat sunt cele prezente. Cam asta e Dadi, personajul meu, si daca mai ai timp si rabdare sa mai treci, promit ca revin cat de curand cu un alt episod (sincer, e preferatul meu din cele de pana acum) din \"aventurile\" sale. Dupa cum ii spuneam si altcuiva, chiar daca vremea trece si noi imbatranim sau ni se pare ca ne maturizam, Dadi o sa ramana vesnic tanar, cu problemele si bucuriile lui, nici mai mari nici mai mici decat cele ale noastre, cei care trebuie sa ne zbatem pentru fiecare zi, pentru fiecare pachet de tigari pe care vrem sa ni-l luam, pentru a plati chiria, intretinerea, berea cu baietii si nu in ultimul rand, mancarea de zi cu zi. Chiar daca am, uneori, tendinta sa il consider superficial pe Dadi asta (care deja ma enerveaza pentru cat de bine poate sa o duca, desi nu cred ca el este in stare sa aprecieze frumusetea varstei si timpurilor asa cum o fac eu acum), are si el dramele lui, poate cu atat mai mari cu cat nu are alte probleme mai grave cu care sa isi bata capul.
Oricum, toate la timpul lor, nu? Sper sa nu te plictisesc (nici pe tine, nici pe altii) cu micile incursiuni in viata lui Dadi, si sa mai trec(et)i pe aici.

Mi-a plăcut sincer comentariul tău, cu atât mai mult cu cât mă așteptam la ceva de genul ăsta din partea unei reprezentante a sexului frumos.
Mi-a atras, însă, atenția \"imatur\"-ul pe care l-ai strecurat în rândul al doilea, deși sunt convins că la tine nu are nici un fel de polaritate, nici pozitivă, nici negativă (sper că nu mă înșel!!).
Probabil că personajul meu este imatur, dacă definiția imaturității este a vrea să \"te rostogolești fără să prinzi mușchi\". Dacă \"imatur\" egal \"curios din cale afară\", atunci este imatur. După cum spunea și Ducu Bertzi :))), odată cu trecerea anilor descoperi că ești tot mai sărac în dorințe (\"În dorințe-ncep zgârcit să fiu\"), nu vrei mai mult decât un loc călduț dar sigur. Personajul meu \"arde\", fuge după lumină ca și fluturii de noapte, vrea să descopere, să vadă, să simtă, să atingă. Dacă asta îl definește drept imatur, aș vrea să mai fiu și eu la fel. Pârâiaș învolburat de munte, știi? Instabil și nestatornic. Singurul lucru rău în atitudinea asta îmi pare, după cum am mai spus, faptul că în trecere rănești, fără să vrei, alte persoane care nu au știut la ce să se aștepte de la tine, care au vrut cu totul și cu totul altceva.
Ca și om, sunt ferm convins că \"fiecare sac își are peticul\", dar ca autor nu știu încă dacă personajul meu și-l va găsi aici. Acesta se află la o vârstă și mentalitate prea frumoase ca să \"îl omor\", să îl transform la final în om \"matur\". Cred...
Principalul meu scop a fost și este să arăt părțile frumoase ale \"fluturelui de noapte\", pentru că sunt multe, probabil și pentru că personal tânjesc după vremuri apuse...
Oricum, este unul dintre puținele adevăruri universale faptul că fiecare vârstă și statut \"socio-personal\" își au părțile lor frumoase. Eu vreau să mă axez pe asta.

Mulțumesc pentru comentariu (din nou) și, sincer, aștept momentul în care plozii-mi să își arunce jucăriile la coșul de gunoi

hai, mai ia-o inca o data pe aratura si spune-mi, in proza si in cuvinte simple (ca sa inteleg mai usor) cum o iei tu pe aratura, de ce si cum te manifesti.

poate campurile noastre arate se invecineaza...

de fapt, ti-am citit poezia si nu am inteles nimic.
alaturari interesante de cuvinte, neobisnuite, si atat.
oi fi eu mai prost de felul meu... asa-mi zice si mama cand se supara pe mine.
si totusi, pentru noi, astia mai de jos,
ai vrut, intr-adevar sa spui ceva prin poezia asta, sau doar ti-a placut cum suna?
as fi curios sa vad ce ai vrut tu sa zici, si ce au inteles cei care iti lauda creatia. doar asa... fara sa fiu rau.
no hard feelings, man. daca crezi ca poti. in fond, nu critic nimic, doar intreb, si eu, ca omul care isi ridica palaria si se scarpina in frunte.

Mersi, \"man\"!
Problema e cu memoria. Daca as putea-o inhiba, cumva. Totul mi s-ar parea normal. Asa cum mi se pare in majoritatea zilelor. Problema sunt restul...

Silvia
Spiritul meu ar vrea să zburde liber prin toată țara (la început), nu călare pe un motor (ar fi un clișeu), ci la volanul unei mașini (știu, alt clișeu:)), nu să moară încet în timp ce eu stau la serviciu câteodată 8 ore, altădată chiar 18-19 (nu exagerez). Spiritul meu ar vrea să se știe liniștit că eu pot să plec cu prietenii la mare sau la munte sau wherever, timp de câteva zile, fără ca eu să intru în deficit bugetar vreme de 2 luni după asta. Spiritul meu... ei, hai să o spunem pe față, EU, sunt un leneș și mi-ar place să nu trebuiască să fac nimic în afară de ceea ce vreau să fac. ȘI să am finanțe ca să mă autoîntrețin în această plăcută (in)activitate.
Nu este vorba de mine, este vorba de societatea românească și ce te împinge ea să faci pentru a putea supraviețui. La naiba, până și romantismul se învârte azi în jurul banilor. Iar eu sunt un caz fericit, cu un salariu relativ mult peste mediu. Oare sunt prea pretențios? Să vreau totul pentru mine?
De curând am realizat (încep, în sfârșit, să mă maturizez!) că singurul lucru de care nu poți să te plictisești niciodată sunt oamenii. Orice altceva trece. Și acum sunt în dilemă....
Pe unde naiba umblă omul acela (aceea) de care să nu mă plictisesc niciodată? :))))))))))

Florentina
Ai dreptate. Dar pentru mine, eu SIMT, eu URÃSC, eu IUBESC, eu mor încet cu fiecare zi care trece. Și restul nu prea mai contează. De ce ar trebui să îmi pese mie de ceilalți? Foarte urât, nu? Dar așa se întâmplă. Mi-am pierdut singurul prieten cam prin clasa a IX-a (nimic tragic: nepotrivire de caracter). De atunci, oricât am vrut să cred altfel, oamenii mi-au fost prieteni doar pentru că aveau nevoie de ceva de la mine. Și după un timp am început să fiu și eu la fel. În această vreme, în piept mi-a crescut așa o gaură imensă, că a devenit deja deranjantă. La început am încercat să o umplu cu alcool. Proastă idee, dar îmi dădea momente de pseudo-satisfacție, și, mai presus de toate, de uitare temporară. După care (ceva vreme) am realizat că nu așa se face, că asta nu e o soluție. Și de atunci bat străzile de nebun, cu țigara înfiptă în colțul gurii, și
1. savurez marea prostie omenească manifestându-se în societate în toată splendoarea ei
2. mă întreb, amărât, de ce toți umblă câte doi și doar eu sunt singur - înțelegi
Depinde de moment.

Florentina și Silvia
Well, mersi fain de trecere, mă bucur că v-a plăcut, vă asigur că mie și mai mult că am reușit să pun în cuvinte plăcute un asemenea eveniment și ... ne mai citim!

Încercând să transpun aceste momente unice în cuvinte mă simt aproape ca un impostor. Încerc să falsific un tablou unic. Iar uneltele de care dispun sunt atât de primitive, de neîndestulătoare, de șterse, încât știam încă de la început că nu voi reuși. Și totuși...

Ea e acum departe. Și știu că atunci când ne vom reîntâlni totul nu va fi pentru ea decât o ușoară urmă a unei nebunii de neimaginat. Dacă va mai fi chiar și atât. Cu ce drept am dezgropat aceste amintiri, când, pentru binele amândorura, ele trebuiau să fie de mult șterse chiar și din memoria Universului?
Și cu ce drept pun pe tapet intimitatea noastră (moartă)?
Și totuși...

Eu nu sunt un visător. Din păcate existența cotidiană m-a obligat să îmi înfig adânc picioarele în mâlul zilelor contemporane. Sunt cinic, ironic la adresa unor pretinse sentimente, cuvânt care, după mine, denumește azi o noțiune depășită de mult în goana după bani.
ȘI TOTUȘI...

Din pacate, in viata de zi cu zi nu sunt asa. In viata de zi cu zi batranul Domn este mort de mult. In viata de zi cu zi sunt \"Ultimul demon\", o persoana de care ai vrea sa \"Fugi\". Nu imi place neaparat ce s-a intamplat cu mine, am pierdut intensitatea cu care altadata traiam totul, undeva in drumul spre o cariera, respectiv spre o viata linistita din punct de vedere financiar. Faptul ca o persoana ca Ea poate sa mai nasca in mine simtiri pe care le credeam de mult moarte dovedeste ca vechiul Eu nu a disparut cu desavarsire, asa cum vroiam eu sa cred, ci e doar adormit.
Dar cine mai are timp sa viseze, cine mai are nevoie sa viseze, cand sunt atatea facturi de platit si atatea alte lucruri de facut?...

Sincer nu ma asteptam ca textul asta sa starneasca o asemenea dezbatere.
Cel mai tare ma bucur ca sunteti mai multi, si pot spune \"sa mai veniti\", despre care sunt suta la suta sigur ca e corect, si nu trebuie sa ma exprim la persoana a II-a singular :)))
In alta ordine de idei, de data asta, Andu, trebuie sa iti multumesc ca \"te-ai obosit\" si sa te asigur ca nu ma deranjeaza (atat de tare) ironiile si criticile. Motivul este ca orice s-ar spune despre textele mele, sunt pareri personale, iar cand vine vorba despre asta, nu poti convinge pe nimeni ca trebuie sa ii placa ceva ce tie iti place. Desi parerea mea e ca scriu mult mai putin prost in proza decat in versuri. Apropo de asta, versul de final este, intr-adevar, \"strepezitor\". De obicei incerc sa evit orice seamana a cliseu, dar pe asta l-am lasat sa imi scape.

Pai... sa ne citim cu bine. Chiar daca nu intotdeauna am comentarii de lasat, sa stiti ca mai trec si pe la altii :)

Tre sa recunosc ca m-am cam facut rosu de suparare cand am citit cele de mai sus. Sincer, sunt sigur ca nu o sa te deranjezi sa mai citesti raspunsul meu, asa ca presupun ca scriu pentru mine, sa stau eu linistit, nu sa iti ofer vreo replica.
Evident, e parerea ta si trebuie sa ti-o respect. Puteai fi si mai \"rautz\"? Pai, as fi vrut sa vad. Chiar eram curios.
Cat despre \"imperativul negativ\", sincer, nu am mai facut gramatica din clasa a VIII-a, si, oricum, nu am excelat, asa ca habar nu am ce inseamna aia. Daca te referi la \"vii\" si la \"nu vii\", sa moara Bibi (prietenul meu imaginar) daca m-ai convins ca ai dreptate. Mie asa mi s-a parut ca trebuie scris. In general, nu fac greseli de ortografie. Evident, daca ma conving ca dreptatea e de partea ta, o sa fac modificarile de rigoare. Fara sa imi cer scuze, insa. Se mai intampla, nu?
Si... nici mie nu mi se pare un text grozav. Dupa cum spuneam undeva, candva, am cam ramas fara texte (nu ca as fi avut vreodata, presupun). Semnele de punctuatzie, insa, se dau gratis, asa ca o sa ma servesc din ele cu varf si indesat. Asa scriu eu.
Presupun ca ar trebui sa itzi multumesc de trecere, dar chiar ma enerveaza cliseul asta - care apartine strict de poezie.ro

Mersi, Radule, mersi mult.
Dar poate ca este deja prea tarziu, poate ca sunt mult prea \"pierdut in negura\", prea prins in micile treburi cotidiene care nu imi fac placere, ci doar imi asigura subzistenta intr-o lume infecta in care nu tin neaparat sa traiesc. Ce ciudati sunt oamenii, nu?
Oricum, mi-a placut mult mesajul tau si as vrea sa mai pot crede intr-o interventie divina care sa puna putina ordine in viata mea, pentru ca eu se pare ca nu reusesc sau daca reusesc e ceva temporar care nu aduce nici o satisfactie.
Problema cu mine, Radule, e ca eu nu caut ceva mai presus de mine, care sa ma indrume in viata de zi cu zi (ar fi prea mult sa cer asta de la cineva a carui insasi existenta o pun la indoiala, nu?), ci omul ca si mine alaturi de care sa ma pot simti bine. Ei si, al dracu\' omu\' asta, nu reusesc sa dau de el. Nu-mi spune ca mai intai trebuie sa ma impac eu cu mine insumi si alte chestii din astea, ca sunt fumate, le-am mai auzit si nu se aplica.
De fapt si de drept........
Dar mai bine tac.
Numai bine!

Ar fi frumos dacă ar fi chiar așa. Dacă aș avea destulă răbdare ca și bătrânul tău pustnic... oare L-aș aștepta?
Și dacă nu e nimic dincolo? Nu se cheamă că ai pierdut vremea degeaba?
Oricum, sunt puțin răbdător... mai mult confuz. Dar asta e altă problemă.
După mine, Dumnezeul pe care îl aștepta pustnicul e mort de mult... asta dacă a existat vreodată.

Dacă umila mea părere contează cât de cât - scris fain, chiar foarte. Numai bine!

tocmai mi-am terminat concediul, din pacate.
Hai sa vorbim mai mult pe mail, e mai... privat :)
madman@home.ro

uau! Nu mă mai asteptam să primesc vreun răspuns, de asta nici nu am mai intrat aici de mult...
Și nici nu mă mai asteptam să mă recunoști. Ce mai faci, cum mai ești? Întrebări stupide, dar sunt singurele care imi vin în minte la ora asta înaintată.
nu ai mai scris de mult. apoi ai revenit brusc cu trei titluri. Ce se întâmplă?

cateva cuvinte pentru voi, cele care inca va mai obositi sa ma cititi:
alexandra - toata viata mea am vrut sa cred ca ceea ce ma conduce in alegerile mele este Vointa, cu v mare pentru ca alegerile ei au fost dintotdeauna dincolo de puterea mea de intelegere, ca si cum ar fi o entitate independenta de mine. Si a fost bine. Chiar daca, rational, as fi ales altceva, in final s-a dovedit ca doamna in cauza stia ce e mai bine pentru ca eu sa fiu fericit. De aici am simtit nevoia sa o personalizez, si, ca si oponenta, evident, pe madam Ratiunea, atat de ridicata in slavi astazi.
Iar Timpul... e ceva ce se scurge, mai nou, impotriva mea. Il privesc cu ciuda cum trece si nu-mi mai aduce nimic bun. Ei, poate ca exagerez. Oricum, il respect ca pe un dusman (de moarte, in final), pe care nu am cum sa il infrang. Mi se parea cinstit sa-l scriu cu litera mare... :)
Mai multe pe mail.

Florentina (sau preferi Loredana?)
Povestea asta e cat se poate de reala, la fel cum reale sunt si versurile piesei (pe care de altfel o detest) care mi-au iesit pe buze in chiar secunda cand am parasit apartamentul ei. Imi pare rau... Nu puteam sa scriu altfel decat ceea ce am simtit atunci. Parca totul avea sens, inlusiv piesa in cauza, pe care am fredonat-o pana acasa.
Situatia e putin cam ciudata, si nu obisnuiesc sa scriu despre intamplari reale din viata mea. Dar de data asta amprenta evenimentelor a fost (este) mult prea adanca si nu am putut sa tac. Intre timp ne-am mai intalnit... A fost o alta seara, la fel de frumoasa, de data asta cu constiinta durerii de a doua zi, pentru ca povestea asta chiar nu poate sa aiba loc. Dar nici unul nu prea vrem sa acceptam asta. Ea, fiind o fire mult mai rationala decat mine, incearca sa ne tempereze... Asta a fost motivul pentru care in prima seara ea a fost aceea care a sfasiat visul... Acum evita sa ne intalnim. Iar eu chiar nu mai inteleg nimic, sunt mai confuz ca niciodata, desi nu am avut nicicand pretentia ca pot intelege Femeia.
Poate, totusi, ca nu ar fi trebuit sa te arunc atat de adanc in realitatea mea cotidiana... imi cer scuze.

În clasa a X-a îmi permiteam să visez la mult mai multe lucruri decât acum... Azi cine mai are vreme?
Îmi iau caietele de atunci și regăsesc acolo niște idei care mă uimesc chiar și pe mine. Mă uitasem... Pe atunci parcă eram mai frumos. Între timp viața a rupt bucăți din mine și m-a sluțit. Pe scurt, m-am adaptat.
Chiar mă bucur mult că ți-a plăcut.

În altă ordine de idei, sincer, citesc a 10 oară textul și chiar nu găsesc \"fi\"-ul de care spuneai...

imi place atat de mult incat l-am trimis mai departe, la mai multi prieteni. Evident, fara a uita sa precizez ca nu eu sunt autorul.
Remember me?.... :)