dragos moldovan

mersi. mă bucur că ți-a plăcut. și, din păcate, câtă dreptate ai...
stau câteodată și îmi amintesc de frumoasele și desprinsele de realitate vise pe care le aveam în tinerețe. zic tinerețe, deși asta se întâmpla acum mai puțin de un an, pentru că între timp am îmbătrânit mult... am pierdut mult...
doar câteodată, când vin de la lucru și sunt prea obosit ca să adorm, mai stau și mă gândesc la acele vremuri... Câte lucruri vroiam să fac, cum îmi anticipam viața, cât de repede îmi făceam iluzii... și, nu în ultimul rând, cât de intens trăiam totul... urcam la nori și mă prăbușeam la pământ de câteva ori pe zi... Acum sunt mai cinic, mai calculat, și absolut orice acțiune trece prin filtrul rațiunii... și asta mă doare. Nu mai pot să dau ascultare primului impuls, să fac cum mă taie (era să spun capul) inima, fără frică de consecințe, să visez... Acum trebuie să mă gândesc mereu la ce se va întâmpla după, să anticipez... Acum am o imagine de apărat, imaginea omului matur și sigur pe el, rece și perseverent. Acum nu mai pot să-mi manifest nesiguranța și tristețile... aș decădea prea mult în ochii mei. Imaginea pe care mi-am construit-o despre mine s-ar clătina, și asta ar putea duce la un dezastru...
Dacă mi-aș mai aminti toate visele și speranțele din perioada de dinainte, probabil că aș înnebuni... Câte vroiam să fac, și iată unde am ajuns... Un banal număr la evidența populației și cam atât... Vroiam să răstorn lumea, să distrug toate prejudecățile și greșelile lumii... și am ajuns să le adopt pentru a mă putea integra. Doar câteodată, rar, îmi mai amintesc de asta și atunci încep să lupt, iarăși, cu toată lumea, să încerc să îndrept puțin lucrurile... până când vreun amic sau nu îmi amintește că fac parte și eu din haznaua pe care o critic cu atâta vehemență, că sunt doar o rotiță din sistemul pe care vreau să îl dezamorsez... Și atunci tac...

\"vre-o\" se scrie, de fapt, \"vreo\".
Presupun că a fost doar o greșeală făcută din graba de a-mi răspunde. La fel ca și în cazul domnului Victor Turburea. Și deoarece Comunicarea nu are nici în clin nici în mânecă cu Comunicațiile, și pentru că am obosit deja, acesta va fi ultimul comentariu la adresa vreunui text de-al tău. Emisesem doar o părere, nu făceam nici găuri în cer și nici nu pozam în Dumnezeu. Îmi pare rău că m-ai înțeles greșit.
\"Adio, deci pe curând!\"

nu inteleg de ce ti-ai incadrat textul la categoria \"stiintifico-fantastice\". am impresia ca de pe vremea cand trocul a fost inlocuit de vanzare si cumparare, lumea a inceput sa o ia razna. mijlocul a devenit scop, si in goana de a obtine ceea ce ar fi trebuit sa fie o modalitate de a ne imbunatati vietile, si nu un material de captusit conturi din banci, mereu cu grija de a privi in jur, pentru a nu fi deposedati sau depasiti, am uitat sa ne uitam la noi insine. am uitat ca rostul societatii e ca oamenii sa traiasca impreuna, nu sa concureze unii impotriva altora.
si ce e si mai rau: chiar si cei care nu vor sa se inscrie in cursa, care nu vor sa traiasca dupa noile reguli, trebuie sa o faca pentru a supravietui.

ai avut vreodata impresia ca te-ai nascut prea tarziu?

iata un citat pe care l-am gasit undeva, irosit printr-o carte fara sens. multi au ras cand l-au citit. personal, nu gasesc nimic de ras:
\"Iisus a intrebat:
- Cine spuneti voi ca sunt Eu?
Iar ei au raspuns:
- Tu esti manifestarea escatologica a eului nostru existential, prin care ni se releva sensul existentei noastre cotidiene.
Iar Iisus a raspuns:

- Ce?\"

Ti l-am citat din memorie, dar am impresia ca nu am uitat nimic.
parerea mea e ca viata oamenilor in societatea actuala se ghideaza dupa doua principii: scop si comunicare. fiecare actiune a noastra are un scop. pe de alta parte, prin tot ceea ce facem, comunicam ceva celorlalti, fie ca vrem fie ca nu, fie ca ne dam seama fie ca nu. in cazul acestui site, scopul este insasi comunicarea. in momentul in care un text de-al vreunui autor este ermetic, se pierde comunicarea, si, deci, actiunea lui de a publica textul respectiv nu mai are nici un scop. de aceea spun eu, acelasi om simplu, cu palaria inca data pe ceafa, care este scopul actiunii tale de a publica acest text?
am vazut trei stelute langa poezia ta. o dovada destul de clara ca nu sunt eu omul care sa dea gauri in cer. eu sunt doar un trepadus, o rotita in sistem, un necunoscut, unul care s-a nascut stea si o sa moara speranta, dupa cum spune un bun prieten de-al meu. si... oricat as intoarce pixul tau pe toate fetele, tot nu pot sa pricep unde vrei sa bati...
pe de alta parte recunosc ca tendintele poeziei moderne ma depasesc. sincer, nu gasesc nici un sens dorintei de a gasi metafore noi si neexplorate inca, atata vreme cat in aceasta cautare unii se pierd si uita de ce au pornit la drum,in primul rand: ca sa spuna ceva si altora, intr-o forma frumoasa si in acelasi timp accesibila.
din aceasta perspectiva, Cosbuc va ramane ultimul adevarat poet, pentru mine.
si totusi, n-as vrea sa cred ca sunt ultimul care mai crede in frumusetea simplitatii...

sa-l fi vazut acum ce s-a latit pe toata fata (acel zambet tamp despre care vorbeai), cand ti-am citit comentariul.
Poate sunt eu mai conventional din fire, mai invechit, si inca mai cred ca o poezie trebuie sa aiba ritm si rima (neaparat \"colorata\", ca in \"nu alba!\"), dar asta sunt doar eu.
In alta ordine de idei, ma bucur ca nu ai luat-o ca pe ceva personal. Sau...? Daca a fost vreo rautate in spusele tale, eu nu am vazut-o. Dupa cum spuneam, sunt un om simplu si subtilitatile ma depasesc... :)
In final, fie ca muza (oricare ar fi aceea) sa te inspire si pe mai departe. Numai bine!

Afara era frig, si ploua urat. O ploaie din aceea de primavara, care nu se mai opreste. Asa ca mi-am luat CD-player-ul si m-am dus la net. Am scris textul asta (si, la fel, si \"Batranul\") in timp ce ascultam over and over again MANOWAR, \"TODAY IS A GOOD DAY TO DIE\". Asta-i tot. Ma bucur ca v-a placut. Poate asa v-am convins sa ascultati si piesa respectiva. Daca nu stiti, e pe albumul \"Louder than Hell\", 1996. E doar instrumentala, fara nici un cuvant, dar spune multe. In fine...