Viziune futuristă

Pui de oameni, însângerati, cad de pe spinările îngerilor cu aripi uscate, care la rândul lor, se sfărâmă. Frunzele verzi ale copacilor se înnegresc, îngrijorător de repede. Dar pe nimeni nu interesează. Materialismul cuprinde, încet, toată omenirea. Dispar gândurile, la fel cum dispar și ultimii oameni visători ai speciei noastre. Nu mai există concepția naturii decât ca mediu înconjurător al mulțimii, de nenumarat, de orașe. Toate marile creații precum doine, poezii și romane putrezesc pe rafturile unor biblioteci, de mult părăsite de ființele superioare. Străzile se inundă în fiecare dimineață, prânz si seară, cu oameni preocupați doar de o viață fizică. În orașe întâlnești numai zgârie-nori din sticlă și oțel. Stratul de ozon, penetrat de demult de poluare, acum e plin de găuri; nu mai e nici o speranță pentru refacerea lui, decât o extincție generală a oamenilor, împreună cu mașinăriile lor distructive la adresa naturii muribunde. Parcurile, acele mici refugii în natură, s-au folosit pentru crearea diferitelor clădiri. Nimeni nu mai simte nimic, sentimentele sunt doar o amintire a unui trecut de mult uitat. Unde este iubirea, de odinioară, pentru tot din jurul nostru? Cum de a dispărut atât de repede? Și, oare nu se mai poate readuce nici măcar o bucățică din ea?… Precum niște animale primitive, oamenii muncesc doar pentru hrana zilnică, trăiesc pentru a mânca și mănâncă pentru a trăi. Consumați, zi de zi, de stres, toți se imbolnăvesc, irecuperabil, de nervi, armate întregi de psihologi încercând, în van, să-i salveze, să creeze o lume „mai bună”, pentru viitorul omenirii decadente.