Tu, în neant sălășluiești
Și unii cred,
Orbește-n tine;
Ești nefiresc,
Și nu judeci corect,
Și-ar fi mai bine,
Fără tine.
Dacă exiști,
Nimeni nu poate ști
Și nimeni nu s-a-ntors,
Să spună
Tablou etern, de chipuri negre,
Ce-n veștede cântări se sting,
Pământul, umbra le-o înghite,
În timpuri vechi, și-n vis infirm.
Dar, nici dorința nu mai este,
Pentru lumina din senin,
Și nici
Pui de oameni, însângerati, cad de pe spinările îngerilor cu aripi uscate, care la rândul lor, se sfărâmă. Frunzele verzi ale copacilor se înnegresc, îngrijorător de repede. Dar pe nimeni nu
Lumină sfântă
Tu, care mă-ndemni,
La fapte albe;
Tu chiar exiști?
Sau eu mi te închipui …
Eu vreau adânc și grav,
Să știu dacă mă aperi ;
Și vreau să cred adevărat în tine
Și să capeți,
O
Temperaturi de iarnă
Se aștern încet, in zare,
Și pajisti verzi și inflorite
Se sting, fără suflare.
Ființe disperate fug,
Dar fug orbite, fără de scăpare.
Și-ncet ele-s ajunse
Și se sting,
