Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Sfântul Smârc din Smârcalim

a doua amintire din \"Memoriile lui Kaspar\"

3 min lectură·
Mediu
A fost acum 963 de ani ziua aceea care se luminase după o noapte grea, de octombire, noapte în care lupii nu i-au cântat lunii. Se culeg toți de prin părțile lumii și se strâng la un loc. Iată-i, iată-i cum vin din zori, încet, odihniți de parcă ar avea de ce, ori prea obosiți ca să știe că sunt. Aproape că plouă cu ei, aproape că vin din pământ ca niște boababi plini de apă. Aproape că îi vezi unul, cât sunt de mulți. „A ajuns departe cultul sfântului Smârc”-„A ajuns până la noi, în Smârcalim”-„De aici vine, nu de aici pleacă.” Se înalță clopotul mai sus ca deșertul. Furtuna se aude doar uneori, alteori dunele stau și gândesc. Smârc stă cuminte, în cutiuța lui de argint și tace. De dormit, nu doarme mai mult decât alte relicve, de dormit nu doarme: e ziua lui și își așteaptă bolnavii. Ei se strâng toți, încet, de parcă n-ar avea motiv să se grăbească, ei se strâng prea grăbiți, de parcă Smârc n-ar mai avea timp să-i aștepte. Unii vin de trei ore, alții vin de trei ani. Cine știe câți să fi murit între timp. Răceala nu așteaptă, drum lung, atingerea lui Smârc. „Mă întreb dacă sufăr și eu.”-„N-am să-ți răspund...”-„Nu vrei!”-„Nici tu.” La Smârcalim, o dată pe an era ziua lui, cu slujbă mare si boli puține, la început. Acum, anii curg mai repede peste sfânt; nu-i pacat: oricum nu-l pot albi mai mult decât este. Anii trec iute, câte patru odată, mereu la trei luni socotindu-se ziua lui de la moarte și de la prima minune. „Mai știi?”-„Nu!”-„Cum poți să uiți? Nu mult a trecut de atunci!”-„Îmbătrânim odată cu clopotele!”-„Și cu pădurile de boababi cu rădăcini plimbărețe.”-„Îmi amintești?”-„Aș fi putut să mor de sete”-„Și a venit toamna”-„Am băut apa frunzelor care cădeau”-„Din cactuși?”-„Nu!”-„Din boababi?”-„Nu creșteau încă prin părțile astea”-„Din tine!”-„Þi-ai amintit, se vede...”-„Nu am să uit niciodată!” Multă lume s-a mai strâns în jurul meu, multă lume care așteaptă să cadă lacătul de pe dune și de pe clopotele care prea mult tac, acum, că a început furtuna. De la un timp fac cu rândul: când vorbește nisipul, sfântul Smârc tace. E smerit. „Aceea a fost prima lui minune”-„Smârc, bunul, te-a ajutat”-„Iar eu am tot săpat, pe-aici, până l-am găsit. Ușor nu a fost!”-„Aveai apă din frunze măcar.”-„Acum beau din boababi.”-„Crezi că e bine?”-„Posibil...” Am scos afară cutia de argint, am scos și bătăile clopotului din nisip. Am așezat pădurea la loc ferit, fără lupi ori nopți necântate. Încet, rădăcină după rădăcina, apă după apă în valuri și în tulpine de boabab, frunze cu frunze, câte unul ori câte mulți, bolnavii îl atingeau pe Smârc și plecau acasă, să se îmbolnăvească iar. „În fiecare zi vine seara!”-„Da... trebuie să-și odihnească dinții de-atâta rugăciune”-„Trei luni, are timp.”-„Bunul Smârc, unii pleacă sănătoși știind că n-or să ajungă la fel, după drum mare, atât îl iubesc!”-„Crezi?”- „Îmi spun...”-„Ce?”-„Sunt sănătos. Păcat: l-aș fi rugat și eu o rugăciune...”
062.732
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
496
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Dragos Farmazon. “Sfântul Smârc din Smârcalim.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dragos-farmazon/proza/222812/sfantul-smarc-din-smarcalim

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Stii (?) Am ascultat cu ochii larg deschisi cantecul necantat de lupi intrebandu-ma: este acest text o blasfemie sau nu. Raspunsul pe care mi l-am dat este ca nu. Pentru ca sfantul mocirla exista si mai devreme sau mai tarziu, fara sa fim bolnavi, toti ne inchinam lui. Important este ca inchinaciunea sa se stinga cu glas de clopot adevarat si la sfarsitul spectacolului sa \"izgonim sirococopitele diavolului cand vrea sa duca in ispita caii\" si sa se faca lumina.
Bun! textul tau. Ca o oglinda hurmuziana de privit in smarcul interior si de pieptanat albul dintilor pana ce se vor naste cuvintele eliberarii.
0
@dragos-farmazonDFDragos Farmazon
multumesc mihaela... cred ca ai prins destul de bine ideea. Nu... intr-adevar, textul nu este o blasfemie. Cred ca este, pe de o parte, o ironie la adresa cultului moastelor, care in evul mediu degenerase în adorarea oricarui os gasit, os caruia i se fabrica imediat o istorie. Pe de alta parte, textul vorbeste de puterea taumaturgica a credintei in sine. oamenii, crezand cu tarie in Smarc, de exemplu, se \"vindecau\" fara ca \"Sfantul\" să ii ajute cu adevarat.
0
Draga Adrian,
La varsta ta, consideram si eu moastele niste instrumente de amagit nefericitii. Intre timp, stiu ca nu este asa, nu din carti, ci din viata. Am o prietena care a fost vindecata de paralizie de rugaciunile cu credinta facute la picioarele Moastelor Sfatului Dimitrie. Eu, am petrecut nenumarate zile la picioarele Sfatului Calinic si am reusit sa-mi rezolv niste probleme destul de grave de sananate. Si creda-ma pe cuvant: slujbele de maslu, aghiasma, postul, rugaciunea, spovedania si sfintirea moastelor, nu au legatura cu efectul placebo, ci cu puterea vindecatoare a energiilor pozitive. Intro zi vei afla si tu acest lucru, pentru ca mai devreme sau mai tarziu, adevarul si lumina se reveleaza celor cu suflet luminos.
Dar, si tu ai dreptate. Nu tot smarcul este sfant si este mai bine sa fim precauti.
La multi ani!

0
@dragos-farmazonDFDragos Farmazon
La multi ani, Mihaela
Textul meu nu vroia sa nege puterea moastelor. Iar ceea ce spuneam eu in comentariul anterior nici atat. Incercam doar sa subliniez ca, la un moemnt dat, in evul mediu.... mai mult decat oricand, in preajma anului 1000, \"moaste\" erau numite multe oase... Se mergea pana acolo incat IN FRANTA se gasea ingopat craniul SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL. se mergea pana acolo incat SE DEZGROPAU CUIE DIN CRUCEA MANTUITORULUI atat de des incat ai fi putut contrui cu ele arca lui Noe.
Asta sta la baza textului meu... nu vreo negare a puterii adevaratei credinte.
0

Motto: \"Bustul lui va împodobi vetrele tuturor oamenilor cu adevărat nobili (!?)...\"




Deschide ușa, creștine/Deschide ușa, creștine/
Că venim din nou la tine/La mulți ani,/ Mulți ani cu bine.

La orizont, nicio corabie
Pe plajă niciun albatros
Doar ecoul vocilor infinitului
Acest repaus intermediar
Picurând dorul de nufăr
În împărăția lebedei din smârcul adormit
Vai!Vai!Vai! Heil ...
Kaspar e mort. Harpiile, tricotezele și fanaticii ghilotinei
Zac la picioarele piedestalului de 1789 de ori, decapitate
Cine o să mai tricoteze ciorapi cu gheare
Cine o să mai împletească cocarde incubatoare de vise magalomane
Les immoreaux (?)
Les sans coulottes (?)
Les tutoyers (?)
Nu. Anul adierilor morții a luat sfărșit
Pascal lansat celebrul pariu
Dacă Dumnezeu nu există nu pierdem nimic
Dacă Dumnezeu există câștigam totul
Cine are urechi de auzit să-l asculte pe maestru Hans Arp
\"Măsurând orice lucru cu măsura lui însuși, omul a dat dovada lipsei de măsură. Dezordinea, confuzia, neliniștea nonsensul, demența, melancolia, demonomania domină lumea\"
Cine are ochi de văzut să privescă atent torsurile
Îndelung, indelung, șlefuite
până ce piatra s-a lepădat de uscăciune
și chakrele s-au deschis în sensul giratoriu al iubirii
Deschizănd poarta CUVÂNTULUI.


Mulți ani, mulți ani cu bine.
0
@dragos-farmazonDFDragos Farmazon
pffff.... mihaela... Hans Arp, Hans Arp, dar nici Pascal vad ca nu e de uitat... :)

multi ani, multi ani cu bine...
0