Poezie
Stare vegetativa
Salvia divinorum
2 min lectură·
Mediu
Dacă tot visez înaltul,
Cu pene scriu,
În nori stropesc penița.
Cu-albastrul-cer pe spumă de val
Schițez o bulă de apă și săpun
Suflată prin pielea plasticului pix.
Miroase a scoică udă.
Mă\'nvelesc în mătasea broaștei
și-mi nivelez umbra în poalele nisipului.
Mai dulce aș fi
dac\'ai fi.
Dar apa e sărată
iar căluții de mare îmi poartă cununa spre adânc.
Gușter erai odată,
dar șopârla cu cap de guvid de pe fundul găleții
cine era atunci?
,, Ce faci Raluca? \" -
mă întreba-
Iar eu pluteam deaspura lor.
Flanele împânzeau linoleumul
ars de țigară
Iar pereții spoiți cu tigăi
miroseau a mazăre.
Și mă\'ntrebam pofticioasă
,, oare tocinile cum miros? \"
Se făcea apoi
Că eram iarăși a mea
Și că iubirea subacvatică
îmi încrețea pielea de acum.
Ochii\'mi prinseseră cochilii
Și nici gura nu mai știa
cu zâmbet să\'nflorească.
Atunci și-a făcut milă de mine
Tot praful de pe cărțile din bibliotecă,
( de altfel nici nu erau atât de multe atunci)
Toate câmpurile de floarea-soarelui
și lanurile de grâu.
Lucerna,
Porumbul,
Ba chiar și ochiul-boului din spatele casei.
Ca să nu mai vorbim de mușețel or\' tufănele
Iar laba-gâștei
De fapt cameleon
se numea.
E dimineață
și apa morților de-acu\'și ițea noianul
mai la vale de chitoci,
pe șușa.
001.788
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dragomir Rodica
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 213
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 48
- Actualizat
Cum sa citezi
Dragomir Rodica. “Stare vegetativa.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dragomir-rodica/poezie/1822857/stare-vegetativaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
