Citește-mă pe mine, eu sunt poezia.

Astăzi mă voi ține eu în brațe. Îmi voi săruta palmele și voi deveni mama tuturor copiilor nenăscuți. Tu știi cum stă treaba cu ridicarea asta la cer? Sau și mai bine, cu coborârea pe pământ? Prostiile astea cu drumul fiecăruia.. Dacă mi-aș cânta un cântec de leagăn aș adormi cu sufletul mai liniștit? ( ..vino, știucă, de mi-o culcă, și tu somn de mi-o adoarme.. ) Deși, dacă schimb perspectiva. . . . mă gândesc că mă dai peste cap doar ca să-mi antrenezi înțelepciunea. Asta e proba de apoi, așa-i? Sunt una singură, nici asta întreagă. Semne bune. Cât de adânc trebuie să sap după ele? Și în cine? În tine sau în mine? Sunt puternică. Cu mici scăpări. Iar când mă scap. . . vreau să mă prinzi tu. Tu, în schimb, vrei o poezie numai pentru tine. Poezia sunt eu! Semnele de punctuație pune-le tu. Și lasă loc de puncte, puncte. . .