și îmi spuneai totuși că de-abia aștepți
sa ancoram in porturile vietii; te gandeai
ca vom fi atat de indragostiti atunci
incat copiii tai, spuneai, vor completa mitologia
cu inca-o
sa dansezi cu si printre cuvintele mele,
harnice bietele sclave
ale problemei de-a crea cate o lume
in fiecare zi,numai asa,ca sa-I arat
ca e posibil si pentru ca-s barbat
dar obosite-mi per si
grotes tuseul zilei pe neuronii mei dezacordati,
traduc,cu plictiseala,zilnic,din femeia casei
exasperata de mucurile de tigari
picate magic in colturile cele mai jenante,
strangandu-le si
evanescenta,te sfidez,
chiar daca o tinerete intreaga
mi-ai picurat pe pleoape
doar stele ciobite si himere,
recunosc,atat de concrete
ca nici o sinucidere nu le-ar fi putut invinge.
traiesc
pe o plictiseala ca asta ce te patrunde pana-n cele mai sinucigase idei ce sa mai reziste din nobila gaselnita a omului de=a colora in noua feluri golul ce-i atat de simplu incat doar plictiseala