desigur

și îmi spuneai totuși că de-abia aștepți

sa ancoram in porturile vietii; te gandeai

ca vom fi atat de indragostiti atunci

incat copiii tai, spuneai, vor completa mitologia

cu inca-o constelatie...

imi strangeai mainile cum te imbratisa pe tine pielea,

ma apropiai de ochi asa incat sa ma invete visele,

ma sarutai ca intr-un ritual de celebrare a primaverii,

niciodata nu plecai mai departe de gandurile mele,

erai mai supusa ca parfumul dedicat petalelor

si cum radeai spunand: \"inca un gest de-al tau, iubite\",

ca si cum aceasta confundare ar fi ironizat ucigator

semantica de doi a despartirii...

acum,chiar daca am vazut cuvintele acelea dintre noi

volatizandu-se ca vechile expresii dintr-o limba moarta

-pe tine atragandu-te himera vreunei insule cu diamante,

pe mine pustiindu-ma aceleasi valuri goale-

ma tem, iubito, daca un singur lucru a fost adevarat,

ma tem ca nu ai sa ne uiti nicicand-o tragedie mica- asa cum visele nu uita niciodata sa ramana vise,

tristete, ce e drept, suficienta ca sa crezi in ele.