Poezii

și îmi spuneai totuși că de-abia aștepți sa ancoram in porturile vietii; te gandeai ca vom fi atat de indragostiti atunci incat copiii tai, spuneai, vor completa mitologia cu inca-o

grotes tuseul zilei pe neuronii mei dezacordati, traduc,cu plictiseala,zilnic,din femeia casei exasperata de mucurile de tigari picate magic in colturile cele mai jenante, strangandu-le si

sa dansezi cu si printre cuvintele mele, harnice bietele sclave ale problemei de-a crea cate o lume in fiecare zi,numai asa,ca sa-I arat ca e posibil si pentru ca-s barbat dar obosite-mi per si

evanescenta,te sfidez, chiar daca o tinerete intreaga mi-ai picurat pe pleoape doar stele ciobite si himere, recunosc,atat de concrete ca nici o sinucidere nu le-ar fi putut invinge. traiesc

ce altceva sa fie visele decat culorile tristetii din care a aparut aceasta lume.....

acest poem ca o lacrima oprita de pleoape inapoia carora palpita visele...

pe o plictiseala ca asta ce te patrunde pana-n cele mai sinucigase idei ce sa mai reziste din nobila gaselnita a omului de=a colora in noua feluri golul ce-i atat de simplu incat doar plictiseala