Doru Dorian David

Singurul vers care nu-mi place este : \"ca un ceas paralizat\"... povestea imi placu, tocmai de aceea rautatea mea de a-ti spune sincer, direct, ce am crezut ca nu implineste poemul!

O strofa fierbinte, cu nerv, navalnica:

\"rolul tău este să te prelingi pe sânii mei
ca un imn hittit
grav, cioplit până la sânge
ca și cum ai pleca la război
și ai ști că mori\"

O zi buna

Cautam un poem care sa se lase baut ca un vin vechi... trecut prin brumele lui septembrie, asezat in fata unui foc mocnit de toamna tarzie, dar iata cum cuvantul nu iarta:

\"să nu crezi că viața te va lăsa de capul tău nu
nici tihna timpului nici vântul strâns sub căpătâi
nu te va ierta
vei auzi o lungă chemare așa cum cerul albastru își revarsă zorii peste lume
gândurile răvășite le vei găsi în palme colorându-ți zilele\"

.......................

\"apoi pune punct visului nebun de a desena lumina din culoare
de-a izgoni furtuna din degetele ce modelează versuri\"

Da un poem rotund scris cu degete fierbinti... care aduna in sine speranta:

\"e rândul meu acum să trag linii sau de ce nu doar puncte
neștiind niciodată că ești aici sau vom fi de-a valma în nemurire\"

Trei stele albastre de la mine poete! Am uitat sa-ti spun: o zi buna!

Aceasta innegurare, cand trebuie trecut raul Stix, anii care imputineaza viitorul iar trecutul devine continuu, ma tulbura!
Acest \"negativ\", luat in sens de dualitate, de dedublare dostoievskiana, ne urmeaza:

\"mă dezgolesc de mine
să mai pot încerca o viață\"

Poetul priveste moartea ca pe un gol in interiorul caruia se naste viata pe sine, asa cum am mai avea o sansa, ori o inlantuire de alte sanse!
Atunci cand ne golim de noi lasam sa ne locuiasca o noua viata... ori macar incercam!

Iata:

\"în definitiv
sunt două maluri
și numai pe unul se poate trece\",

si poate pe celalalt mal nu ajungem niciodata, presupun o intoarcere, o vesnica intoarcere acolo unde ne-am nascut de unde am venit, pe acelasi mal pe care-l cunoastem in care ne-am pustiit, ne-am trait copilaria!


\"tac
știu că nu pot să mai mor
nu dealta dar moartea
vine întotdeauna
pe celălalt mal\"

Poetul priveste moartea ca un gol in interiorul caruia se naste o alta viata!

\"celelalte gesturi
sunt respirații
care modelează carnea
și pun lumină în culoarea
cu care o să mă înfășor\"

O strofa extrem de condensata extrem de vie.... in care viata palpita se spune si impune:\"pun lumină în culoarea/ cu care o să mă înfășor\".... da viata este o explozie de lumina... care ne infasoara, acea aura care ne coloreaza! existam!

Ei... prea m-am incins...


\"toate astea mă fac
să-mi amintesc durerea\"

dragule.... au inceput sa-mi scape literele.... iertaciuni

Deagule, incepi sa mergi bine pe picioarele tale... ai reusit un poem bun... ai aici niste imagini deosebite.... ma bucur prietene, ma bucur sa te vad sa-ti ascult gandurile! te felicit, sunt incredintat ca esti talentat si zau ca nu-i putin!

\"prin tunelul acesta umed
atârnă rădăcinile ploii
sângele tatălui meu
simte c-a mai lâncezit o dată pe-aici
urmând aceleași vagoane scârțâind
l-a-ntâmpinat atunci


...................

\"gara asta pare intersecția
dintre viață și moarte

aștept o rază
funie de lumină
ancorată în vagoanele inspirației\"

femeia ce mi-e mamă\"

Razboiul Spartanilor(cei 300 ) ramane unul din cele mai discutate in istorie... Frumoasa povestea, scrisa matur, imbietoare.... am trecut cu placere prin miezul ei pilduitor... naratiunea curge bland de la un capat in altul! O zi buna

Nu fac parte din categoria pudibunzilor... asa ca intru.... pe text desigur, sa-ti spun ca esti ca existi!

Un poem scris cu singuranta, chiar lasciv, imbietor! care prefigureaza un/o poet/a...

\"mi-au rămas genunchii pe marginea lui
tălpilor acestora le-au crescut piedici
să-mi pârjolească ochii cu
veghe\"

Acasta strofa nu-si gaseste drumul. Ei... cine mai stie!

Cuvintele importante despre poem au fost spuse... eu am luat \"Ezact\" cat mi-a ingaduit sufletul!


\"aproape bătrân\"

cât de mult mi-am dorit senectutea albul pletelor și odihna ei
mereu i-am alergat în întâmpinare cu un pachet sub braț
în care păstram cu o tămăduitoare speranță și cu multă grijă
tutun fotografii sepia cartoline și-o pipă din spumă de mare
cred că nu voi ajunge niciodată la ea dar sunt deocamdată
un om aproape bătrân iar asta ar trebui să îmi fie îndeajuns
o jumătate de drum e mai mult decât nimic\"
....................................................

nu trebuie să curgă sânge pentru ca să poți scrie și spune cuvinte
nu trebuie să locuiești în anxietate sau în depresie ca să poți striga despre moarte
nu trebuie să se întâmple nimic toate cuvintele ne locuiesc
atunci când pleacă de la noi e semn că nu mai suntem o casă primitoare

Sa-i zicem despicarea iubirii...
un fel de sarut brancusian, pietros si rotunjit intr-o strangere, un inel de brate, linia care taie un cerc prin doua raze legate de un punct... mereu acelasi!

El = posesiv/crud/ salbatic...\"până golești tot\"

Ea/poeta... firava si dragalasa?.... nesigura si ispititoare ... dar inchisa, mereu inchisa... trecuta prin spaimele iubirilor naruitoare!

Concluzia fireasca:

\"până la urmă mi-am dat seama
și eu sunt la fel de întunecată
și plină de țurțuri
în mine zac oase de mamuți\"

Un poem care s-a lasat asteptat, am vazut ca orasul esti tu/el... de la mister
inspre un alt mister: \"aș fi mers desculță/ în fiecare noapte până în orașul tău/ doar să-ți pot seduce coșmarurile/ mi-aș fi trecut inima/ prin toate apele lumii/să-ți pot dărui o altă memorie\"... sufletului deschis ca o rana!

intotdeauna ori foarte des se produce ruptura, acel pas inspre uitare inspre un trecut indefinit in care: \" /se putea întâmpla/ să te iubesc și mai mult/ mă opresc aici\"

si finalitatea , o retragere in sine... chiar daca ar exista acea ordine posibila in care poti fi ales/a/ul!

\"îți voi rămâne doar
numele unui oraș
cu toate gările închise
bolnav de atâta singurătate\"

Si ca sa nu raman departe de tine scriu in urma literelor tale! \"Un poem rupt din trup/suflet!\"

O zi buna!

Poemul tau m-a tinut in clepsidra... acum ti-am vazut nervul... am stat indelung sa ascult ecoul cuvintelor... inca te ascult... e noapte acum peste ocean... vantul incalcit cu cerul ca o femeie neinteleasa... si tu! M-am bucurat ascultandu-te din marginea apropiata!

nu analizez poezia ta ... trec prin ea si incerc sa-ti retraiesc cuvintele. in tine exista o imaginatie prolifica, har... incearca sa ocolesti cuvintele care nuanteaza un alt poet... \"barbar\" canta femeia aceea... aceste cuvinte sunt atat de bine utilizate incat in orice modalitate le asezi inca anunta o alta voce...
sunt multe de spus, eu am incercat doar esentialul... te uita liber si scrie-te asa cum esti tu... iti garantez ca nu va fi rau! poemul imi place! o zi buna... amigo

Lejeritatea rostirii, gandurile apropiate de om, de interiorul lui neingradit dau farmec poeziei!
Finalul este copios!

„păzim poarta raiului,
Petruț”

„păzim pe pizda mă-sii, Andreiule

păzim balauri și melci
prețioși”


No! o zi/noapte buna

\"dacă mi-ar fi vreodată atât de greu să trăiesc
aș lua în brațe deșertul dar tot nu aș vrea o altă biografie \"

Draga Ela ...

fara erata, nu se poate... \"formei\"... imi cer scuze!

sa ma ia vantul/ploile daca nu.... acesta este poemul tau deplin... eu cred ca nu mint sunt curios ce o sa spuna cititorii.... apoi o sa revin cu placere cu un comentariu mai amplu!


PS
am o rugaminte... asupra formri, iata:

\"sufletul zilei
hiberna sub ploaie
ca un hotel vechi

ferestrele visau în culori

noi înghițeam taine\"

Nu am ce spune decat ca poemul tau a coborat in mine cu pasi de mireasa.... am tot cautat printre randuri ca un copil jugaria... in primele ganduri detasat
privind toamna somnambulica asezata cu soldul pe luna portocalie... m-am inghesuit in peisaj .... totul privit prin fereastra, un exterior decupat din rochii de frunze...

drumul in interior in casa unde participarea ta este vie innobileaza poemul il misca ii da viata...

\"păienjeni morți se strângeau printre firele subțiri de pânză albă
poza cu ramă de pe birou am transformat-o în scrumieră
n-am mai fumat de mult
hemoglobina îmi curgea prin buze la fiecare fum tras
respiram cu un singur plămân pe oglindă
cu degetele vineți de frig desenam
inimioare ca un copil fără jucărie\"

finalul este sclipitor amintind versul japonez... esentializat!

\"liniștea deschide o umbrelă în mijlocul camerei
\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'
se așează pe scaun cuminte, apoi se întinde pe pat
așteaptă să plouă

un strop pe mijlocul unei flori uscate \"

No o zi buna... am plecat!

Razvan, cand paharul imi este gol, chiar daca sunt pudic, fug repede cu ochii si ma uit indelung in cel al vecinului... ei, schimbul de pareri cu cel in care te simti apropiat, socotesc, nu este o rusine ori sa zicem datorie. De! scurt, am trecut prin nebunia ta, asa suntem noi care ne asezam fata in fata cu propriul interior si vedem ca rareori gasim ceva acolo... inspiratia de cele mai multe ori
ne vine nu chiar dintr-o realitate privata ci dintr-o alta lume petrecuta in sufletul altora... jocul este incalcit... iacata, ciugulesc(este un eufemism) parca as avea gura unei femei... da halesc, mananc acele stafide uscate... dar aroma loe este consistenta inca.... cel din mine ma priveste ironic astazi! ganduri bune!

Luminita... te-ai prea apris... \" liniile nu pot fi decât drepte, altfel se numesc curbe...\"(zici) dar tot linii se numesc, fie drepte, fie curbe, fie frante... toate pot fi definite ca puncte inderminabile pe o axa... ma opresc aici... daca doresti putem analiza afirmatiile tale pas cu pas/... esti binevenita la masa rotunda... sunt sigur ca o sa bem vtca impreuna !