sfârsit

tu faci cafeaua în fiecare dimineață eu fierb vinul în fiecare noapte înainte de zapezile reci ale iernii albastre... cui mă mint? lucrurile astea se întâmplau cand purupurul cerului încă mai colora marea în verde... iar algele perindau îmbogațite natural printre stanele de piatră umană eu ador paginile furate din jurnale miriapodice... tu urăști mirosul de ceară în bezna camerei de noapte conviețuim de unul singur eu privind pe fereastra aburindă biserica dărăpănată din colțul cartierului de zmoală tu mângâind colțul opus al unei pagini prin care răzbești către afară... nesfârșită fugă după cărturarul ce te-a ferecat - și uite asa mă intoxic de unul singur... pagină după pagină... filă după filă... cheie dupa cheie... stâncă... după cavou...