Îngenungheat în tăcere

Îngenuncheat de atâtea. Te slăvim, credem in tine, dar ajutorul pentru visele noastre se năruie în albastrul cerului. Nu avem dreptul să întrebam: „Cu ce-am greșit!?” sau „De ce!”, ci doar sa avem grijă să fim mai departe umili în relația noastră cu Tine! Pedeapsa mea e că Te-am renegat prea devreme, numindu-Te altfel, deși Te urmez ca un ogar ce își urmează stăpânul, credincios până în ultima clipă. Aș vrea atât de mult să te pot întreba cu ce Þi-am greșit; cărui greșeală datorez pedepsele mele… continuu să cred că pedepsele de acum sunt pentru a mă întări pentru ceea ce urmează. Pedeapsa mea e că Te-am renegat prea devreme, înlăturându-te din mine, crezând numai în propriile mele puteri, în mine și în tot ceea ce îmi e drag, iar Tu ai știut întotdeauna să îmi aduci aminte că visele mele nu sunt pentru mine! Mă plec acum în fața Ta, necontestând deciziile tale, spunându-Þi însă… visele mele sunt ale mele! Nu mi le va lua nimeni, chiar de vor rămâne pentru încă o veșnicie doar… vise…