Poezie

cerșetor

1 min lectură·6 octombrie 2002

Mediu

Fiecare a pierdut, pe drumul nostru vechi și surd,

Ceva în depărtare. Ne-am înțeles, cu toții parcă, să aruncăm,

De pretutindeni, visele. N-avem nevoie și ne-ncurcă,

Atât de mult, iluziile. Ne vindem trupuri, suflete și minți,

Goliți de viață, trecem triști, tot mai departe. Ce cale

E aceasta, oare, pierdută în adâncul meu, o vale fără dumnezeu

În care se-ntâlnesc și pleacă: aceiași sfinți, aceeași pleavă

Și se amestecă, stingând lumina dintre vieți , mereu-

Nu mai murim ca să renaștem, nu mai trăim ca să murim,

Nu mai renaștem pentru viață, ci înviem să fim atei.

Pierdută-i calea, viața curge ca să ne umple de venin,

Am fost demult lumina vieții și-am stins-o. Lăsați-ne!

Acum dormim. Și somnul scurs din bezna noastră

Ne lasă orbi și doar vorbim despre o lume mult mai bună,

Despre un drum, de un destin. Și surzi, și orbi,

Pe calea noastră, cu vorbele cusute-n piept, înaintăm, trecute sorți,

Îngenunchiați, în fața vremii, bătând la nedeschise porți.

002.174

doris. “cerșetor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/doris/poezie/27400/cersetor

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.