dorinMOLDOVEANU

Te rog frumos sa ma lasi in pace: te rog frumos sa iesi din capul meu si sa vii in bratele mele.

Mă învelesc într-un fel de iubire plăpândă la fel cum ea se învelește cu picioarele mele cu forma lor divină unică de singurătate apăsătoare unii credeau că-i vorba de vreo iubită dar nu

privește în ochi vulturul fără mâini, sărută-i penele ascultă-i bătăile inimii congelate El e Cristosul cercelat, pletos și nespălat de două milenii, El și nimeni altul Aripi albe ale

Paradisul cu leduri de cârpă și tăcerea haitei noastre se amestecă mâncăm fotografiile conștiinței cocorilor suntem canale curate, perfecțiunea căderii ne-a răsfirat mare, lung, acum, soarele

Cred că până acum nu am avut nici un gând care să fie al meu în totalitate; eu nu fac decât să continui, sau chiar să repet fără nici un rost evident tot ce au gândit oamenii până la nașterea mea –

Aproape de umbră călcam pe urmele profetului împiedicându-mă în pașii lui de Iisus pustiu la fiecare fântână se oprea pentru a bea la fiecare izvor se oprea să mai bea odată ducea în mână o

De luni aștept momentul potrivit pentru a plonja pe spate în arca lui NOE și pentru a ucide spațiul curbat dintre noi cu limba briceagului de armată primit în dar de la bunicul meu peștii de acvariu

de Ce mereu când ne atingem, se întâmplă ceva rău? este Atingerea sfântă și deci nu avem dreptul la Ea? este Chiar așa de rău să-ți dorești asta cu tot Sufletul? cea Mai mare problemă a tinerilor

Mă urcasem în păr cu alți copaci pe clavicule îmi sărutam genele și poate că nu erau decât fire de iarbă apoi am început a sări dintr-o creangă în alta din alta-n cealaltă din cealaltă-n mine

și brusc am realizat cum sentimentul morții mă umplea cu tot felul de gânduri ce mi se îngrămădeau undeva aproape de cerebel. Dacă mă gândeam un pic la ce avea să urmeze cu siguranță că aș fi sărit,

Munții movii din depărtare se scufundau în lumina roșiatică a răsăritului. Balta sclipea de jocurile peștilor și ale broscuțelor care ne încântau auzul cu o fantastică melodie ce ne readucea la

- A’ cui e javra asta negră? - Nu-știu, a venit de câteva zile. Cred că nu are stăpân. O fi din alt sat? - Am văzut-o pe Catrina lu’ Soare hrănindu-l. Poate-i al ei. - Și bunică-mea i-a dat de

1 tendonul liliacului doborât iarna trecută de armata germană a fost îmbălsămat acum câteva zile. 2 tomberoanele cu salam de sibiu din curtea crematoriului galați își așteaptă

Tot coșmarul care va urma s-a consumat în dimineața aceea luminoasă în care nu putea să-și dea seama dacă păsările călătoare pleacă sau vin, dacă plouă sau dacă vede apa evaporându-se, reintrând în

Copacii aliniați in plutonul de execuție se amestecă unul cu celălalt își scapă fructele - hrană aricilor, merele se rostogolesc la vale norii se rostogolesc în alb. Un trăsnet de ploaie

În apă se oglindește muchia podului, bărci și femei spălând fac valuri cerul e mat - se vede apropierea. Liniștit vizitiul trece.

Spicele mergeau în zigzag alături de drum. Lângă verde era galben, deasupra albastru și corbi.

Din camera mea văd luna Dacă ai privi pe fereastră ai vedea-o și tu De la fereastra mea miroase a ceață De la a ta probabil e la fel Eu mă așez pe calorifer Tu probabil ești deja acolo –

Mi-ai spus să scot mâncarea la-ncălzit: aveam ciuperci cu biscuiți și cafea cu lapte Mi-ai spus să-nchid muzica pentru că asta nu e nici pe departe cea mai frumoasă zi Mi-ai spus să mă dezbrac dar

M-ai privit cu ace de gheață în ochi Atunci am știut că ștreangul e mereu aproape Căderea de pe eșafod echivala în unități astronomice cu drumul până la tine Deși te căutasem toată viața am

Stătea așteptând un fel de iubit Purta aripi pătate călcate în picioare de cei care nu credeau Avea o altfel de zeiță înăuntru dar SOAREle nu înțelesese asta nici măcar asfințitul care se

Un fel de melc auditiv lăsase o urma de lapte în lunca palmei mele nici măcar ecoul nu mai cuteza spre bezna timpanului.

Pe când mâna-mi spartă caută numele tău pe mușchiul unei lespezi ai retezat pierderea cu o memorie de secure și am știut că netezindu-i tăișul voi auzi cântecul unicornului ca un altoi voi

Nu știu de ce dar atunci când priveai asfințitul simțeai cum aripile-ți de înger se lăsau supte înăuntru se lăsau sorbite ca pe-un fluid un fum o iluzie și ușor întunericul îți (re)devenea