daoi

Daoi

motto:

niciodată omul nu a fost capabil să-și răspundă la întrebarea: „cine sunt eu”. va intui probabil un răspuns atunci când va avea puterea de verticalitate a lupului.

primul nume s-a așezat ca o zăpadă peste buzele mele

daoi

lupii au deschis cu boturile lor toate porțile

și când urletul a ajuns în dreptul pomului cu frunzele căzute

al doilea nume s-a petrecut pe după noapte

zamolxe

cuprinzând luna într-o mână străină

care cunoștea atât de bine numele pomului uscat

a încremenit încremenind cercuri într-un pătrat însă

boturi de lupi

au pătruns în rădăcini și urme care duceau spre iad

o lampă ardea singură într-o casă de la marginea lumii

ai fi zis că cineva a pus acolo un râu plin cu pești

și un munte peste care s-a urcat o umbră a câmpiei verzi

dar nu era decât un drum

și un om care a fugit din jurul celorlalți

ca un soldat scăpat din cel mai aprig război al urii

din hornul casei atârna un șarpe bătrân

daoi aprindea lampa

zăpada îi cădea pe umeri

dar umerii lui sprijineau încă rădăcini de copaci vii

purtau plânsetul satului pierdut de mult în timp

și timpul pierdut după muntele care avea să-i fie sprijin urcându-se chiar și el pe umerii lui

ascuns sub rădăcini

un singur lup a rămas la picioarele acestui nume

căutând o singură frunză verde pentru stăpânul lui nins.