Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

cum omori moartea

1 min lectură·
Mediu
motto: niciodată nu am știut orienta scrisul.prea mult în stânga. prea mult la dreapta și când am citit nu am înțeles nimic.
conceptul de libertate s-a dus în umbra semnului de întrebare
în gara cu ciulini
în doliul văduvelor
în tranșee și în cimitire
o libertate în scaun
mioapă și surdă
că-ți vine să te lipsești
să te faci umbră la umbra umbrei
și să pândești moartea
când se apropie îi dai una-n cap
îi legi mâinile la spate
o bagi într-o cutie de lemn
nu înainte să-i dai un sărut pe frunte
nu înainte să-i pui cel mai tare film de dragoste
și nu înainte de-a o îmbrăca în mireasă
bați niște cuie în cutia de lemn a morții
pui strașnic ciment peste ea
și gata
te-ai asigurat de ceva
cum ce?
îți dai singur seama peste o mie de ani
001.236
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
142
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Dorina Șișu. “cum omori moartea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dorina-sisu/poezie/14094334/cum-omori-moartea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.