Poezie
mirarea la o masa bogată de duminică
1 min lectură·
Mediu
mirarea la o masă bogată de duminică
oamenii fumează viața
viața fumează vise
și în toate acestea există un numitor comun
mirarea
de unde vine iubirea
de unde să o apuci să o ai
de unde să o ții să nu fugă
pe unde să te cațeri să nu cazi
pe unde să te ascunzi să nu te doară
tot acest nicăieri circulă prin mintea ta
împletind sentimente de vină
pe trupul tău gol
pe mâinile tale reci
pe buzele uscate
pe picioarele ude de pământul acesta năclăios
mai lustruiești uneori credința ca pe o vreme a prezentului
nu ca pe o speranță
sau ca o masă bogată de duminică
pentru că oamenii puternici nu fug în fața durerii
se adâncesc în ea să o domine
devenind o exagerare de lucruri minore
Calea Lactee a adunat stele
într-o singură balanță
degeaba cântărești plăcerea înaintea numelui tău
001.415
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dorina Șișu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 146
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Dorina Șișu. “mirarea la o masa bogată de duminică.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dorina-sisu/poezie/14010372/mirarea-la-o-masa-bogata-de-duminicaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
