Poezie
lașitatea voastră
1 min lectură·
Mediu
dacă te retragi în umbra sau lumina Euclidelor
voi deschide conflict în fața degradării care te macină
motivul?
pornim de la ideea de a elimina un pretext al rătăciților
prea setoși de pasul meu
dispuși curând să zacă în aceeași urmă
în lașitatea mea inutilă
am învățat să tac
în geamătul acesta
am plătit tribut
cu disponibilitatea libertății mele
miști frenetic și irațional din mâini
pe corpul meu s-a așezat praful
îmi voi conforma limbajul plânsului
la voia sărutului tău bifurcat
tu stare de veghe și grea mă strecori
printre umerii goi ai vicleșugului
le spui nebunilor să scrie de blonzi
prea buni și prea sterpi
șerpii se aleg între ei pentru că
adevărul e un vrăjitor
și doar el știe să tacă
eu nu sunt Milphio și regret
pentru că aveam curajul să-mi înșel oamenii
arătați lumii pietatea plină până crapă
de voi
cu voi
voi...
pentru că în naivitatea voastră
încă mai credeți
că....
cineva o să vă răsplătească
în loc de rugă
ridicați o piatră deasupra capului
aruncați cu ea în mine
nu mai plănuiți nebuniile posterității
cu portretul vostru
001.623
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dorina Șișu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 183
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 37
- Actualizat
Cum sa citezi
Dorina Șișu. “lașitatea voastră.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dorina-sisu/poezie/14008347/lasitatea-voastraComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
