pe mă-ta... nu visa

da, te aud…

un nenorocit nostalgic și-a băgat cuvintele în buzunarul de la spate și a fugit

mi-am amintit că eram oarbă

semaforul știu că doarme în culori schimbătoare

doar că negru țipător nu există

hei, proastă ființă blondă mă calci pe nervi

răstignirile proștilor în fața minunilor nu se termină niciodată

un univers miop și un verde crud mi-a intrat în tălpi

a venit timpul să trec pe partea cealaltă

nu vă supărați, e verde?

e roșu băăă!

pe mă-ta e roșu, ba e verde tembelule

soarele râde degeaba în pielea mea

simt pe buze sânge

un eden străin îmi calcă pe urme

mai stai, îmi zice el, dă-mi numărul zilelor tale!

nu dau risipirea foșnetului pe degeaba, îi răspund

azi mi-am schimbat lanțul de la picioare

ai să știi unde sunt

după dâra de sânge

lemn de păcat ce-mi ești!

iubește-mă, decimează sărutul, lacrimile își arată colții de-ai să pleci

dă-mi mâna și gustă mărul acesta

mărul… mă urmărește de o viață

ești un trecător, deci mă treci

cuvintele au rămas biciuite în sânge, tu destin ce-mi vâslești sufletul, tu viață ce-mi irosești numele, tu iubire ce-mi bei ființa, socotește-mi pașii în cercuri polare…

- nu visa, ce dracu!? nu visa, proasto, treci strada, în mă-ta, că e verde…