Poezie
uităm să murim
1 min lectură·
Mediu
mă sfâșie arămiul suflet așa cum atinge cu sânge pe tâmplă
de praf nenoroc mai bate și vântul
alunec pe boabă - destin prea flămând
presimt cum nu doare o viață prea slută
amestec de negru prin mine tot umblă
o șansă mai doarme în pragul ființei
ce speră ca piatra să crape-n nevoi
o teamă mă naște
răsare prin verde
un negru de înger mă calcă prin ploi
sfârșit mai departe lumina nu strigă
sfârșit mai aproape tăcerea sărută
sfârșit de mă duce
un val mă cuprinde
sfârșitul de moarte
sfârșitul de drum
dar iată un zero perfect mă inundă
un val prea pereche din cer mă sărută
foșnet de viață murdară și slută
pământul în unghii mă prinde contur
uităm să murim
murim să nu fim
001.402
0