Poezie
apoplexie
2 min lectură·
Mediu
revăd corespondența
ca pe o apoplexie cerebrală
mă apucă furtunos un dor de utopie
vorbele mele aruncate-n vânt de-a sila
poate de dragul depărtării
să mă adun
ori poate că
mai scormonesc într-un alt meridian
o tandrețe franciscană
să o notez în jurnal
precum o zi oarecare
naivă și amantă
abandonez monstrul din mine
te du
te du
să predai în victimă propria viață
tu zdreanță de aer
de ce mai cauți fericirea?
mizeria e acest straniu
acest text în care exist
sperând să nu calc în picioare
limbajul bunelor maniere
din exces de vise consumate zilnic
m-am trezit femeie
o teorie între patru puncte
un orizont hodorogit curge cadențat
ființarea are loc în ghetou
vai mie
mirare
suport indicat de lucizi
ajutați ființa aceasta
surâde alergia la plâns
înamorată de uitare
chiar și abisul se prăbușește
nu interziceți pe exagerează
minunea se cară din drum
un nebun
paralele
punctele se întind între ele
infinitul pustiește pe plus și pe minus
acum să vă văd
întrebați unde e totalul
rușinată constelația
întoarce ruga
slută
vidă
omidă
mă gâdilă nedrept firescul în tălpi
și ce gol e verdele ce-mi intră în sânge
circuit inutil de eu in eu
tu cu tu
pereche de patru
locul se stinge în sete
de dor
001.681
0