scotland gard

astăzi sunt trist ultima dată când m-am bucurat oamenii mă ocoleau ca pe o mașină de gunoi te-am pierdut printre plopi nu mai știu luasem parcă o cetate sau o restanță dezbrăcat în kiltul bunicului tău am ieșit în stradă să cânt la cimpoi ești nebun strigai dar râdeai și băteai din palme ca o țâșnitoare în orașul ciulinilor învărtindu-te în jurul meu naturală ca un satelit în urma pașilor tăi invizibile fanfare de alămuri confetti etc pe contrasens trabanturile de carton ferindu-se de noi mârâind ca niște diavoli tasmanieni pe trotuar burghejii ferindu-se conițele cu pene de flamingo la pălărie ferindu-se ca de mașina de gunoi doamne ce frumos șopteau însă invidioase cred că pe tine ciupercuța mea cu rochiță roșie și buline albe dă-i în mă-sa de dilii înjurau căruțașii din ușa birtului și clienții frizeriilor cu spuma pe față cântam și râdeam suflam în foalele cimpoiului din toți rărunchii târziu s-a dat stingerea în cetățile de piatră apoi în cele de bronz în cele vegetale n-a mai rămas nimic de cucerit m-am pișat pe un gard viu m-am dus la culcare douăzeci de ani am dormit ca după orice beție când m-am trezit toate cetățile își demolaseră zidurile ciulini și salcâmi între ei un oraș stătea să se năruie cineva făcuse curat.