Diminețile unei profesoare stresate

Am stat azi și m-am gindit mult la cafeluța mea. Cât de caldă și aromată mă întâmpină în fiecare dimineață! Stă frumos în ceașca mea cu clovni și baloane colorate și mă ascultă cu atâta răbdare încât uneori uit că de fapt vreau să o beau. Ca să nu mai spun că atunci cind n-am chef de vorbă, și asta mi se întâmplă destul de des, și nu o bag în seamă zile întregi, ba chiar săptamâni, nu se supără și acceptă să o beau fară nici-un cuvânt. Draga mea coffee, nu m-am gândit niciodată la tine! de unde vii tu? cine esti? Oare câte boabe de cafea s-au copt și s-au prăjit acolo, în țara aceea în care soarele arde ca focul, apoi și-au adunat împreună trupurile măcinate și aromele și, ambalate frumos, și-au facut loc printre rafturile magazinelor, etalându-se într-o bună zi ochilor mei. Eu am întins degetul și am spus: - Aș dori cafeaua aceea! Și astfel m-ai găsit, ai ajuns la mine, în filtrul meu leneș și in ceașca mea cu clovni și baloane colorate. Te-am purtat și te-am așezat frumos pe birou, lângă calculator și iată-ne, stând de taină ca cele mai bune doua prietene din lume. Mă uit câteodată în oglinda ta întunecată și încerc să întrezăresc măcar un bob de cafea și să-l întreb: - Te-a durut când te-a măcinat? Spune-mi povestea ta. Voi sta și voi asculta fără nici-un cuvânt.