Brațele tale m-au primit
și m-au legănat,
copil am devenit atunci.
Grijile mi-au dispărut,
lumea s-a evaporat.
Eram numai noi;
tu, leagăn iubirii mele,
mirat, speriat, fericit
că am
E clipa plină
de-aşteptare,
în zorii zilei
ca şi-n fapt de seară;
şi dând speranțe vii,
copilei
îi umple
calda-i inimioară!
E clipa plină
de
Mai lasa-mă,
să-ți mai fiu,
Doamne, o floare
înflorită-n câmp;
să mă mai legăn,
de-ncântare
sorbind din ochi
al tău pământ!
Mai
Privesc
în adâncul
luminii
din șemineu.
Ceaiul s-a răcit,
gândurile rătăcind
m-au purtat departe.
Mirosul mentei
cuprinde încăperea.
Privesc fascinată
flacăra, tremurândă
ca dragostea
Mi-e dor de fumul serii,
De luna coaptă în lumină,
De râsetul meu de copilă
Și de splendoarea frunzelor, puzderii.
Mi-e dor de rumena gutuie
Coaptă-n jar de crengi uscate
Și de toamna
Privesc la viața mea
ca la o tablă de șah
invadată de nebuni
și de cai sălbatici.
Trimit numai gândul
la înaintare și aflu
că au fost nimiciți
de propria nebunie.
Pe tabla mea de șah
se mai
Mi-ascult uneori atent
ecoul pașilor
gândind că n-au obosit
încă...
În ei simt trecerea timpului
și-mi regăsesc
voința de stâncă.
Bătăile inimii nu-mi sunt
singuratice;
îmi urmează
Poate că aerul nu mai miroase a crini
sau lăcrămioare,
poate că timpul a aruncat parfumul acesta dulceag
odată cu iubirea noastră.
Laptele însă are același gust de iarbă verde.
Doar ochii
Pe banca din parc
așteptai viitorul.
Erai atât de încordat,
cu pumnii strânși,
așteptând...
Voiam
să mă cuprindă brațele tale
dar palmele
încă nu le-ai întins,
privirea ta nu m-a
Prima zăpadă
m-a găsit cu lacrimi
pe obraz.
Fulgul curat
pe-o lacrimă s-a așezat
și-a înghețat.
Perle
izvorau din privire
rostogolindu-se
prin omăt
crescând,
cât un om
de zăpadă.
Te-aștept de-o veșnicie să îmi vii
Cu-mbrățișări și sărutări
Și mă frământ în insomnii.
Iubirea mea târzie, mă omori!
Iubirea mea, nu sta afară-n ger,
În inimă, un loc ți-am pregătit!
Și
Am palmele-nflorite
cu narcise
și la urechi cercei
de ghiocei.
Sunt primăvara
ce-nflorește vise
pe câmpuri
unde zburdă miei!
Am inima-nroșită,
un bujor
și rochia-nverzită
prematur.
Sunt
Pe umeri de îngeri
veniți în fereastră
în noaptea albastră,
un ochi mă veghează.
Și visu-i mai tandru,
în suflet sihastru
născând vii arpegii
în inima trează.
Cu-aripi de mătase
un cântec
Iubirea am simțit-o-ntâi
în pâinea de pe masă
și-n glasul mamei, grijuliu
ce mă striga prin casă.
Și-apoi, cățelul, leul meu,
un dar de la bunica
se gudura la pieptul meu:
eu îi eram
Iubire
De când te-am văzut
sufletul meu
zburdă copilărește.
Ochii noștri
știu să vorbească
mai bine,
gesturile noastre
trădează
iubirea cea nouă
și nimic nu pare
că înțelegem.
DI