DOBRE IOANA

Pe umeri de îngeri veniți în fereastră în noaptea albastră, un ochi mă veghează. Și visu-i mai tandru, în suflet sihastru născând vii arpegii în inima trează. Cu-aripi de mătase un cântec

Am palmele-nflorite cu narcise și la urechi cercei de ghiocei. Sunt primăvara ce-nflorește vise pe câmpuri unde zburdă miei! Am inima-nroșită, un bujor și rochia-nverzită prematur. Sunt

Mai lasa-mă, să-ți mai fiu, Doamne, o floare înflorită-n câmp; să mă mai legăn, de-ncântare sorbind din ochi al tău pământ! Mai

E clipa plină de-aşteptare, în zorii zilei ca şi-n fapt de seară; şi dând speranțe vii, copilei îi umple calda-i inimioară! E clipa plină de

Pe banca din parc așteptai viitorul. Erai atât de încordat, cu pumnii strânși, așteptând... Voiam să mă cuprindă brațele tale dar palmele încă nu le-ai întins, privirea ta nu m-a

Când ai apărut, nici n-am reușit să mă bucur! Te-ai topit odată cu iarna. Ce repede se invârte pământul când iubești!

Te-aștept de-o veșnicie să îmi vii Cu-mbrățișări și sărutări Și mă frământ în insomnii. Iubirea mea târzie, mă omori! Iubirea mea, nu sta afară-n ger, În inimă, un loc ți-am pregătit! Și

Poate că aerul nu mai miroase a crini sau lăcrămioare, poate că timpul a aruncat parfumul acesta dulceag odată cu iubirea noastră. Laptele însă are același gust de iarbă verde. Doar ochii

Mi-ascult uneori atent ecoul pașilor gândind că n-au obosit încă... În ei simt trecerea timpului și-mi regăsesc voința de stâncă. Bătăile inimii nu-mi sunt singuratice; îmi urmează

Privesc la viața mea ca la o tablă de șah invadată de nebuni și de cai sălbatici. Trimit numai gândul la înaintare și aflu că au fost nimiciți de propria nebunie. Pe tabla mea de șah se mai

Iubirea am simțit-o-ntâi în pâinea de pe masă și-n glasul mamei, grijuliu ce mă striga prin casă. Și-apoi, cățelul, leul meu, un dar de la bunica se gudura la pieptul meu: eu îi eram

Mi-e dor de fumul serii, De luna coaptă în lumină, De râsetul meu de copilă Și de splendoarea frunzelor, puzderii. Mi-e dor de rumena gutuie Coaptă-n jar de crengi uscate Și de toamna

Privesc în adâncul luminii din șemineu. Ceaiul s-a răcit, gândurile rătăcind m-au purtat departe. Mirosul mentei cuprinde încăperea. Privesc fascinată flacăra, tremurândă ca dragostea

Iubire De când te-am văzut sufletul meu zburdă copilărește. Ochii noștri știu să vorbească mai bine, gesturile noastre trădează iubirea cea nouă și nimic nu pare că înțelegem.