Pânza

Foarte frumoasă poezie,
metafora devine realitate și realitatea devine pânză, adică nu există inflație de epitete, de aceea textul merită o apreciere entuziastă. Mă deranjează însă ultimul vers sau ultimul rând, cel cu \"ce se uită făcând ochii mari ca un copil nedumerit\". Eu l-aș scoate, dar dumneavoastră vedeți, cumpăniți. Am citit cu uimire, tama.

Tamara, îți mulțumesc de trecere și pentru apreciere, mă gândesc la propunerea ta deși țin la acest vers.
Cu respect

Și mie mi s-a părut puțin ciudată acea comparație din final, dar, schimbând perspectiva, mi-am dat seama că-și are rostul și nu-ți recomand s-o înlocuiești. Pentru că sugerează tocmai acel univers al copilului, care, prin răsturnare simbolică readuce țesătura miraculoasă a trecutului. De aceea, \"pânza prăfuită țesută de alții\" e altfel văzută prin această schimbare a perspectivei.

Gheorghe pașa, îți mulțumesc de trecere și mă bucur că ai înțeles mesajul. Puteai să luminezi și tu acel cer nedumerit.
Te mai aștept cu drag