Poezie

Confesiune-rugă

uitare

1 min lectură·22 februarie 2007

Mediu

Să mă renegi, să mă arunci pe jos, în tină

Să gust cu rugă pământul bunilor străbuni

Iar lumii hulpave ce-nghite doar minciuni

Să îi scuipăm subsoara cu conuri de lumină

Așterne iuta vremii peste amândoi, un foc

sfânt ne simtă, ne ardă smirna cald în cetini

ne spurce melcii treji covorul aspru de ciulini

îi îndemnăm să șadă între noi, la mijloc

în azur s-a format o bilă de mătănii

o gheară șoptește o-nvățătură caldă

un ochi de frunze în pleoapa-i ne desmiardă

un plămân ne respiră, cu urlet de dihănii

sabia nopții înțeapă orizonturi surde

au uitat să scrie sara bună pe găteje

și amintiri ce sapă o limbă în vârteje

o limbă primitivă crescută doar cu ciurde

chiorâș, păgâni rostesc cu brațe slute

o preamărire seacă și se căznesc să iasă

urlet de cimpoaie dezacordate, -o casă

ne cheamă să intrăm dar inăuntru pute

fecale de ipocrizie murdăresc scara

cărămizi uitate zidindu-i haină dură

un fum o arde-n veci cu silă și cu ură

e fumul necredinței ce-ncepe ca s-o doară

012.037

Dîrzu Andrei-Ovidiu. “Confesiune-rugă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dirzu-andrei-ovidiu/poezie/233361/confesiune-ruga

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

de ce se incadreaza la Atelier?