Poezie
Două pribegi...
1 min lectură·
Mediu
S-a aprins un chibrit, ascultă cum
Înserarea naște alte suflete bipede
A fost orbit și însuși Dumnezeu
Atâta resemnare
Nu demult, colcăiam lalolaltă cu viermii
Și nu știam nimic, doar umedul pământ
Ne-a fost și mamă și tată în neființă
A fost anevoios, nu ajungeai până la mine
Te-auzeam scrâșnind din dinți – neputiința
Și implorai bătând în unda strâmtă
Ascultă cum se sting cele din urmă ore
Vom premări tutela meșterului de os
Vom deveni oare pământ îndesat sub glie?
Ori țipete de ceară vor naște iară sânge
Mustit în două forme palide, cu mâini
Și picioare
Fără auz, fără văz?
Ne vom ciopli neștiutori o inimă de lemn
Din care să ne înfruptăm eternul
001390
0