FERICIREA, O FANTEZIE?

Cati dinte noi vor sa recunoasca faptul ca nici macar nu au habar ce insemna FERICIREA? Majoritatea trec pe langa acest cuvand comfundandu-l cu lucruri materiale. Multi spun ca sunt fericiti fiindca au castigat la loto, ca au o casa unde sa traiasca, un cort unde sa petreaca in Delta, un autoturism de actualitate, o nevasta sau barbat frumos, o tipa cu tatele mari, ori un mascul dotat cu ceva centimetri in plus fata de anteriorul. Ma intreb asa, ca om, oare asta o fi adevarata fericire? Ori este doar un cuvant folisit de stramaosii nostri pentru a imbogati dictionarul? Atunci, cum s-o numi ea, starea aia exploziva, de exaltare, de plutire, starea aia in care atunci cand esti fericit ...te trec furnicaturi, ce-o insemna, frate? Dar, el omul, ce-o vrea el ca sa poata fi fericit? Sa va spun eu ce vreau, si poate-mi spuneti si voi, pe rand, de-ti avea chef! Vreau iubire, mai oameni buni, vreau clipa lui Eminescu sa ma inconjoare, vreau sa dorm noaptea linistit pe perna fiindca maine dimineata ma voi trezi si alaturi de mine va fi partea mea geamana. Vreau sa ma plimb, sa vizitez padurile si sa le inteleg graiul, vreau sa innot in mare si cand ma intorc la tarm sa fie cineva care-mi zambeste si ma asteapta cu bratele deschise. Stiu, la fel ca si tine, ca am clipele numarate, ca nu voi trai o vesnicie, ca poate maine nu voi mai scrie nici un text, fiindca nu voi mai fi. Cine ma va plange? Nimeni, poate nici nu veti sti! Atunci, de ce sa nu incerc sa fiu fericit? De ce sa nu incerc sa deslusesc ce o insemna aceasta fericire? De ce sa ma ascund sub poalele mamei si sa nu ma insor cu Ileana, fata de muncitor, daca asa imi dicteaza sufletul? De ce sa nu dau un ban din putinul meu cersetorului din colt, atunci cand este flamand si intinde mana? De ce sa urasc, sa injur, sa ravnesc la bunul altuia, sa ma impiedic de ironii? De ce sa-mi fac dusmani, daca pot sta linistit in coltul meu si sa ma bucur de viata mea? De ce sa nu iubesc cu toata fiinta, daca pot iubi? De ce sa nu fac sex atunci cand am chef si trebuie sa astept sa se astearna noaptea pentru a-mi ascunde pudoarea? De ce sa-mi fie rusine sa-mi recunosc fanteziile erotice si micile perversiuni ce ma fac fericit? De ce, oameni buni, trebuie sa ne ascundem dupa degete si sa pretindem ca suntem un alt aluat decat suntem? Sunt fericit? Nu, nu sunt, fiindca mai este nevoie de cineva langa mine pentru a duce la bun sfarsit aceasta fantezie a mea in ceea ce o priveste pe ea, doamna FERICIREA. Da, e doar o fantezie, momentan, dar stiu ca poate prinde aripi, ea, fericirea mea. La voi cum este?