Poezie
Puncte de suspensie
1 min lectură·
Mediu
Când soarele răsare,
brazii se roagă în tăcere,
norii poartă în ei miere
și iarba tremură ușor.
Noaptea e o spirală albastră,
în palma mea rece,
se rostogolește printre gânduri
vinovate de lacrimi absurde.
Găsesc un bilet
plutește pe apa râului, singur,
printre pietre amorțite
și șerpi vagabonzi.
Citesc "libertate"
și punctele de suspensie
păstrează în ele sărutul
pe care tu nu mi l-ai dăruit.
Mi-ai despărțit iubirea
în silabe reci, melancolice
și acum doar răsăritul
îmi poate astâmpăra setea...
001.578
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 80
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Dinulescu Carmen-Alina. “Puncte de suspensie .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dinulescu-carmen-alina/poezie/14170459/puncte-de-suspensieComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
