Poate c-am vrut să fiu cu mine însumi
și să înlătur partea vieții mele triste
cu ochii închiși să văd a mele visuri
căci fără visuri viața nu există
Dacă te-am supărat îmi cer iertare
dar cât
Sunt un om cu viață dublă
împărțită simplu-n două.
Am muncit în prima parte
și-am trăit în partea a doua.
Astăzi cele două părți se-adunară
într-un tot
anulându-se algebric. Nu mai sunt
decât
dacă nu aș fi îngrădit în sufletul meu
un loc înverzit și un izvor
unde tu să stai și din care să bei
apa limpede și rece
când obosită ești sau supărată ești ori fericită
dacă nu aș fi pierdut
azi despre noi nimica nou nu este
ca să discute lumea cumsecade
și viața noastră nu mai e poveste
în care un făt frumos cu plete șade
și prietenii ni-a azi un pic mai buni
se-ntâmplă în viața
singurătatea zilelor trecute
mă întreb de se mai întoarce
azi la mine
să-mi fac programul încet
și pe tăcute
ca s-o primesc precum
i se cuvine
*
singurătățile vieții toate
nu mai au loc
de-am fi avut aceeași voință în comun
am fi știut în clipa disperării
că ne-am iubit când se creau imperii
fiindcă pășeam mereu pe același drum
azi dispărem sub rânjetul Puterii
și ne
dacă pământul
se va deschide odată
într-o noapte
haină și rea
și viața-mi să o sădească
precum o floare
cei ce-or rămâne după
o clipă grea
să scrie o carte bună
despre o fată
ce-a
sătul de atâta logică și sfaturi
înțepenit în stal ca o statuie
sunt ca și coada unei codobaturi
pe care atâția pureci azi se suie
sunt parcă o maimuță încadrată
într-un spectacol inedit
ce
ne căutăm spre a ne dușmăni
cu lacrimi să spălăm trecutul
și incapabili de a iubi
din nou începem cu începutul
în jurul nostru e întuneric ca în iad
Satana în suflete s-a strecurat
când
sunt ani de când veni întâmplarea
în calea vieții-mi să te aducă
să tulburi totul precum marea
la mal corăbiile aruncă
necazuri se-adunară în treacăt
în lumea plină de blesteme
și totul doar
să fi greșit când mâna tremurândă
către obrazul pal mi s-a îndreptat
iar tensiunea inimii crescândă
pulsa în vene sângele-nghețat
să fi greșit când focul buzei vii
a mele buze le-a
nu rupeți firele iubirii
când ați țesut viața cu ele
căci împotriva legii firii
veți aduna doar zile rele
lăsați toți graurii să zboare
să nu-i omoare vânătorii
pe cerul încă
cu mult soare
pe
Acum, când parcă m-am mai liniștit un pic, îmbărbătându-mă că tot ce se întâmplă este un fenomen natural, independent de propria mea voință, căci, așa cum îmi lași tu scris cu caractere roșii de
\"Din viața mea am luat un ciob și acela a fost spart\"...
Aceste cuvinte aparțin unui om a cărui viață a fost și este un șir de singurătate și amărăciune, întrerupt doar de o mare, minunată și
