Poezie
Vizionare placuta!
1 min lectură·
Mediu
Poftiți, intrați, gustați
Palida înviere a unui vis primitiv
Pomana anilor cu dinți de lapte
lipsiți de patima comfortului
ani peltici și neîndemânatici
Veșnicii mezini cu tendințe sinucigașe
poftiți strâmb în calea țelului pierdut
poftiți apăsat pe trapa...
ce se ascunde în spatele porții cu numărul 1?
Un cuptor cu microunde?!
Superman?!
Madonna?!
Sau reflexia unui cerșetor plictisit?!
Destinde-ți-vă, căutați răspunsurile
imitați și măguliți cu noutatea
studiile arată că toate astea
sunt bune
dumnezeu e un cercetător britanic iscusit
dumnezeu fumează, bea și face studii
are lupa mai mare ca a noastră
o pastilă analgezică în universul
brusc intrat la apă în crampe
poftiți, intrați experimentați
gustați miezul
și luați pastila la sfârșit
anticoncepțional, analgezic, anatomic, antibiotic, antiviață, antiridicatînpicioare, antiefortîngeneral
o seară bună în continuare
vă invităm să urmăriți
legenda unei civilizații scufundate
producție onorată anul trecut
cu Regresiunea de Aur
și anul acesta
se așteaptă un premiu pentru regie
din partea Academiei Apocaliptice.
023.850
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- diana weisz
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 154
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 34
- Actualizat
Cum sa citezi
diana weisz. “Vizionare placuta!.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/diana-weisz-0021161/poezie/245888/vizionare-placutaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
insuficient stilizat cred eu, deși uneori mici pulsați metaforice te pot face să te răzgândești. Poate am o percepție diminuată azi,.Voi mai citi.
0
Poezia asta am postat-o ca exemplu de evolutie...Intr-adevar nu e una dintre cele mai reusite de-ale mele. Daca vrei totusi sa vezi si continuarea evolutiei mele poti sa incerci de pe pagina mea...Stanza PanE.
Mersi mult pentru comentariu (esti primul) :)
Mersi mult pentru comentariu (esti primul) :)
0
