„Dacă nu aș fi simțit durerea sufletească cu siguranță eram o margaretă care și-ar fi dorit atât de mult să scrie tot ce scriu acum ori un arbore falnic care și-ar fi dorit să simtă iubirea cum o simt eu acum.”
Șapte volume aș mai scrie,
Și poate… încă șapte,
Șapte vieți te-aș contura în poezie,
Fără îndoială, le-ai merita pe toate.
Șase melodii cu versuri imperfecte,
Și poate… încă șase,
Șase
Ce e mai ciudat, să te vindeci rămânand cu amintiri fără să mai doară sau să ai amintiri care dor, crezând că nu o să te poți vindeca niciodată?
În lumea mea, amintirea este inima ce pompează
Mi-e toamnă-n suflet,
Deși ard verile în mintea mea de tine,
Iar plouă și se-aude un puternic tunet,
Când în subconștient apar doar fețe ce îmi sunt străine.
Te ascunzi după arborele de
Din miile de ființe vii
Ce amprenta și-au lăsat ușor în a mea minte,
Tot tu cutreieri luminat cu caldele-ți veșminte,
În nopți de septembrie umbroase și târzii.
Târziu ‘e acum și pentru
Te întreb Doamne cu ce greșesc,
Că doar cu brațe bolnave de iubire știu să mă învelesc,
Că pe altcineva nu știu să iubesc,
Că de dorul altcuiva n-aș ști să mă ofilesc.
Ani lumină de
Și iarăși vreau, cum am mai vrut,
Prin suflet să te las pierdut…
Și iar nu pot, cum n-am putut,
Și-acum trăiesc cu dorul mut.
Și am încercat chiar eu, plânsă și-obosită,
Și călătorii din gara
Unduios, usturător
Îmi bate pulsul tău în glas,
O vorbă risipită-n zbor
Se-așează pe grăbitul ceas.
Și n-am putere să vorbesc,
Doar gem cu jale după buzele-ți roșii
Și după macii vioi de mai
Același perete lipsit de culoare,
Focusat de ochii mei naivi și pierduți,
Se scaldă-n umbra amintirii tale
Și doar aștept… aștept să mă cuprinzi.
Că mult m-au cuprins doar focuri păgâne,
De
DR