defect de reciclat

la început m-a obsedat imaginea fetiței scheletice cu rochie galbenă

era așa aproape de mine încât puteam să aud destul de clar când dansa și cum plângea

apoi poate am căzut sau poate

m-am uitat la eclipsa lumii cu ochiul liber

și privirea mi-a coborât în trepte pînă când oamenii au devenit pete de cerneală

pe o hartă bătută în cuie așa că am acceptat minciuna

și chiar de atunci port ochelari

ca să-i aduc pe toți mai aproape de strigătele de ajutor

pe care vrea să le recite inima purtându-și rochița galbenă

( o stînge mult în ultima vreme se tot plînge de dureri în zona informă a copilăriei)

problema e că nu știu exact unde mă nasc eu și unde se nasc ceilalți îmi place să cred

că dacă o să țip o să mă audă cineva și că ei nu sunt orbi la fel ca mine

iau minciuna cu lingurița în doze mici ca să nu-mi afecteze luciditatea am nevoie de ea ca să-mi recuperez brațele deschise

și să văd,alb-negru,că sunt un om

într-o lentilă de sticlă